Preşedintele PSD Dolj, Ion Prioteasa, a afirmat, ieri, că demisia din partid a prim-vicepreşedintelui PD-L Sorin Frunzăverde nu este întâmplătoare, acelaşi fenomen petrecându-se şi în Dolj, unde mai organizaţii locale ale democrat-liberalilor doljeni au părăsit deja formaţiunea condusă de Emil Boc în favoarea PSD.
“Anunţul părăsirii Partidului Democrat Liberal de către unul dintre prim-vicepreşedinţii acestei formaţiuni, Sorin Frunzăverde, a surprins întreaga clasă politică din România, cu atât mai mult cu cât liderul PD-L de la Caraş-Severin este unul dintre fondatorii partidului condus acum de Emil Boc. Demisia lui Sorin Frunzăverde din PD-L nu este însă întâmplătoare, acelaşi fenomen care s-a petrecut, ieri, şi la Olt se desfăşoară de ceva vreme şi în Dolj. La presiunea oamenilor şi chiar a propriilor familii, nemulţumiţi din ce în ce mai mult de măsurile pe care această guvernare le-a adoptat în ultimii ani, membrii mai multor organizaţii locale ale PD-L au părăsit partidul îndreptându-se spre noi. Aş vrea să amintesc doar câteva dintre organizaţiile care, în totalitate sau în marea majoritate a membrilor lor, au făcut pasul spre noi: Filiaşi, Sadova, Desa, Gângiova sau Castranova”, a declarat vicepreşedintele PSD, Ion Prioteasa.
Liderul social-democraţilor doljeni a mai afirmat că “atitudinea guvernanţilor, care au rupt legătura cu realitatea şi comunicarea cu societatea civilă, i-a îndepărtat pe oameni de PD-L”, acest partid fiind principalul vinovat pentru situaţia grea în care se află România. «Acum, primarii PD-L sunt traşi la răspundere de propriii alegători pentru dezastrul economic în care se află ţara, li se reproşează diminuarea salariilor, a pensiilor, a ajutoarelor sociale şi sunt tot mai des întrebaţi „dar noi de ce nu trăim bine?”. Organizaţiile locale ale PD-L din Dolj aleg să se îndrepte spre PSD pentru că la noi au găsit dialog, descoperă cu mirare că într-un partid poate exista transparenţă şi democraţie şi mai află că avem o uşă care este întotdeauna deschisă. Sigur că după acest „cutremur Frunzăverde” ne aşteptăm ca numărul solicitărilor din partea membrilor PD-L către PSD să se mărească. Suntem un partid deschis către toată lumea şi, poate mai mult ca oricând, avem nevoie ca împreună să participăm la reconstrucţia din temelii a României de mâine», a mai declarat vicepreşedintele PSD, Ion Prioteasa.
Mihai Voicu, preşedintele PNL Dolj: “Astăzi (n.r. – marţi 27 martie a.c.) a avut loc discuţia. Am stat două ore cu Frunzăverde, iar lucrurile pe care le-am declarat au fost stabilite de comun acord cu Frunzăverde. A fost un agrement la nivel local, iar noi am confirmat că acest lucru este OK. O variantă care nu poate da greş din punct de vedere electoral şi politic. E un câştig pentru PNL, sigur că da, domnul Frunzăverde e un consecvent om de dreapta”.