“Din grijă pentru dumneavoastră”

0
298

Banca Comercială Română (BCR), prin oferta de servicii financiare special creată pentru pensionari, oferă persoanelor care optează pentru încasarea pensiei într-un cont BCR cupoane de reducere în reţeaua magazinelor Altex şi Media Galaxy. Campania se desfăşoară până pe 12 mai 2012. Această ofertă este construită să susţină mesajul-umbrelă “Din grijă pentru dumneavoastră”, care însoţeşte comunicarea către acest segment de clienţi. Cupoanele de reducere vor fi înmânate clienţilor pensionari care completează o cerere de virare a pensiei în cont curent la BCR şi o depun în unităţile BCR. Aceste cupoane pot fi folosite atât de clienţii care aleg să primească pensia în cont la BCR, dar pot fi oferite şi cadou persoanelor dragi. Cupoanele de reducere  au valoarea de 150 lei (pentru cumpărături de minimum 500 lei în reţeaua magazinelor Altex şi Media Galaxy) şi pot fi folosite pentru cumpărături până la data de 31 mai. Peste jumătate de milion de pensionari lucrează cu BCR, iar în 2011 banca a inregistrat o creştere cu 50% a clienţilor care au ales să îşi încaseze pensia la BCR. Pachetul COMOD BCR este construit pentru a răspunde nevoilor clienţilor pensionari incluzând produse şi servicii dedicate.