Două evenimente au captat atenţia opiniei publice în aceste zile. Unul local, alegerile de la Universitatea din Craiova şi altul central, lansarea cărţii poliţistului Marian Godină la care a participat şi premierul României, Dacian Cioloş. Am discutat despre aceste două manifestări, dar şi despre Legea defăimării, cu prof.univ.dr Ion Turculeanu, vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România, un cunoscător fin al mediului academic din Craiova, dar şi un apărător al dreptului la libera exprimare.
R : Să le luăm pe rând. Întâi o părere despre modul în care cei doi candidaţi principali la funcţia de rector, prof.univ.dr Dan Claudiu Dănişor şi prof.univ.dr Cezar Spânu şi-au făcut campania. Parcă atipică, de data asta a ocupat şi spaţiul virtual şi parcă au fost antrenate mai multe forţe…parcă prea multe.
I.T : La noi totul este atipic, nu se păstrează niciun fel de canon pe care îl vedem în ţările europene, cu tradiţie democratică şi normal că nici învăţământul universitar nu iasă din aceste canoane. S-ar putea să nu fim obişnuiţi cu acest gen de campanii. Nu suntem obişnuiţi nici să solicităm celui care a fost un raport detaliat a ceea ce a făcut sau să cerem candidaţilor să ne arate ce proiecte ar avea de gând să facă. Din păcate, această campanie nu a dus nici una, nici alta. Mai mult decat atât, cred că ar fi mult mai sănătos, mai democratic, ca cei care candidează să fie susţinuţi pe faţă de anumite personalităţi din universitatea respectivă. Ceea ce nu se întâmplă. La noi, candidaţii sunt solidari, oameni care cred… şi eu sunt de bună credinţă… că pot să facă mai mult decât cel care a fost înainte. Însă fiecare vede într-un alt mod rezolvarea problemelor care nu au fost rezolvate în trecut.
R : Despre candidaţi am aflat foarte multe…despre proiectele lor…
I.T : Ceea ce a fost într-adevăr interesant a fost faptul că aceste alegeri au trezit interesul întregului oraş, mass-media a întors pe toate feţele candidaţii…dar din păcate, nu şi proiectele candidaţilor, realizările mandatului trecut, calitatea actului educaţional, gradul de angajare în muncă a absolvenţilor, gradul de absorţie a absolvenţilor, pentru că până la urmă, acestea sunt criteriile la care trebuie să ne raportăm când analizăm rostul unei universităţi. Din păcate, se pare că rolul universităţilor în România se limitează doar în a elibera nişte diplome. Alegerile s-au desfăşurat cam rapid, într-un termen redus de timp de la anunţul oficial, nu s-a dat posibilitatea mediului academic să dezbată candidaturile şi mai ales proiectele, nemulţumirile celor care sunt nemulţumiţi sau mulţumirile celor care sunt mulţumiţi. Din păcate, mediul academic nu s-a implicat suficient.
R : Şi care ar fi motivul ?!
I.T : Un lucru foarte trist pe care l-am remarcat la comunitatea academică – teama. Teamă în anul 2016… a multora care fac parte din comunitatea academică craioveană, ca să spună ce gândesc. Lucrul acesta este foarte trist, pentru că dacă astăzi, la 26 de ani de la căderea comunismului nu vorbim despre dreptul la libera exprimare, atunci ce mai cerem oamenilor obişnuiţi ?! Dacă noi, universitarii, dacă noi cei care ştim ce înseamnă libertatea de expresie, care sunt drepturile fundamentale ale cetăţenilor ce putem cere celorlalţi oameni. Evident că şi ei vor trăi cu o temere…nu pot să spun ce gândesc că poate mi se va întâmpla ceva…Nu e în regulă.
„Rectorul trebuie să aibă aceeaşi unitate de măsură pentru toate cadrele didactice din Universitatea”
R: Dar totuşi…care este miza acestor alegeri, foarte multă agitaţie…trebuie să fie o miză ?
I.T : Eu am opt ani de experienţă în fruntea Baroului Dolj. Ştiu ce înseamnă dedicaţia, devotamentul şi responsabilitatea. Cel care se angajează să ocupe o funcţie, fie ea şi temporară, de un mandat, de patru ani îşi asumă o mare responsabilitate. Universitatea din Craiova găzduieşte 930 de cadre didactice. Trebuie să ai grijă de fiecare în parte şi de toţi în ansamblul universităţii. Să ştii ce probleme au, ce nemulţumiri au, să cunoşti materiile lor, să-i recompensenzi, nu neapărat tu, direct, dar să ai grijă să primească salariile corespunzătoare. Nu ar trebui până la urmă să existe o luptă pentru un scop în sine pentru ocuparea funcţiei de rector, care este o demnitate deosebită, rar ajunge cineva rector, dar pe de altă parte, este o mare responsabilitate pentru un profesor, cu condiţia însă să fie de bună credinţă, iar el să se pună în slujba la toţi angajaţii şi nu în slujba unui singur grup. Nu vreau să cred că noul rector va fi unul bun doar pentru cei care l-au votat şi va fi unul rău pentru cei care nu l-au sprijinit. Rectorul trebuie să aibă aceeaşi unitate de măsură pentru toate cadrele didactice din Universitatea din Craiova.
R : Cum poate un rector să intre în istorie universităţii, să facă investiţii în infrastructura educaţională, să fie într-o relaţie cordială cu colegii, profesori, să fie simpatizat de studenţi ?! Să fie aşa cum spunea academicianul Solomon Marcus într-un dialog cu studenţii şi nu într-un monolog. Care este reţeta succes ?!
I.T : Să facă ceea ce am făcut eu când m-am aflat în fruntea Baroului. Pentru că doar aşa am luat două mandate. Oamenii au avut încredere în mine pentru că nu le-am dezamăgit aşteptările. Să nu fie rector decât în relaţiile interinstituţionale şi să fie coleg cu cei cu care a fost coleg până la momentul alegerii sale, să se consulte cu ei, să nu creadă că le ştie pe toate, să aibă deschidere şi să nu fie ocupat în fiecare zi, să nu aibă timp să primească un coleg sau un student dacă aceştia au vreo problemă. Pentru asta trebuie să te sacrifici, iar familia să te mute la locul de muncă. Există tendinţa la noi, ca după ce ajunge unul în funcţie, a doua zi nu îl mai găseşti, nu îţi mai răspunde telefon, secretara îţi spune că e foarte ocupat, că e plecat într-o delegaţie, tipic românesc. Nu aşa trebuie condusă o instituţie în România, iar o universitate…nici atât.
R : Iar relaţia cu studenţii…
I.T : Legat de studenţi…am constatat că sunt timoraţi. Studenţii trebuie să fie interactivi, să pună întrebări. Ei sunt tineri, dacă acum nu pot să pună întrebări, atunci când ?! Trec trei-patru ani de zile şi unii nu pun nicio întrebare nici la curs, nici la seminar. Nu acesta este modul în care interacţionezi cu studenţii. Aceştia trebuiesc implicaţi în tot felul de proiecte la fel şi profesorii. Mai mult, facultăţile trebuiesc redate profesorilor de la facultăţi, încurajaţi instituţionale să abordeze proiecte europene, să-şi facă propria politică de personal, propria politică de promovare în vederea examenului de admitere sau înscriere la universitatea respectivă, adică, trebuie descătuşat spiritul. Universitatea trebuie să fie o familie, o familie a celor care învaţă acolo şi o familie a celor care îi învaţă pe aceştia. Indiscutabil că este nevoie şi de infrastructură educaţională. Dar nu ne putem ascunde în spatele unei infracţiuni de divizarea corpului profesoral. Nu putem să sprijinim o facultate pentru că ne-a ajutat la alegeri şi să nu ajutăm pe alta, pentru că decanul şi corpul profesoral nu ne-a sprijinit. Alegerile s-au terminat, noul rector trebuie să reunească marea familie a Universităţii din Craiova.
„Prezenţa premierului Cioloş la lansarea cărţii poliţistului Godină – o stare de normaliate”
R : Să trecem şi la cel de-al doilea subiect…cartea poliţistului Marian Godină şi prezenţa premierului Dacian Cioloş la lansarea acestei cărţi. Unii au spus că nu ar fi fost în regulă prezenţa premierului. Dumneavoastră cum vedeţi acest eveniment ca avocat, mai ales că aţi vorbit de dreptul la libera exprimare… ?
I.T : Eu sunt surprins de reacţia unei părţi din media sau din societatea civilă, în legătură cu faptul că un poliţist scrie o carte. Poliţistul este un om obişnuit iar în timpul liber poate să facă tot ceea ce fac şi ceilalţi. Câtă vreme nu încălcăm demnitatea şi viaţa privată a unei persoane, eu cred că nu este numai un drept, ci şi obligaţia noastră să spunem ce gândim. Din acest punct de vedere salut pe acest poliţist şi îl îndemn să scrie şi îi îndemn şi pe ceilalţi să scrie. Am înţeles că a scris aceste rânduri cu umor şi trebuie încurajat mai ales că unii nu au mai scris din armată, de când trimiteau cărţi poştale. Prezenţa premierului Cioloş la acest eveniment de lansare a cărţii poliţistului reprezintă o stare de normaliate. Eu cred că nici nu trebuie să ne punem problema de ce a fost acolo. A fost pentru că premierul îi încurajează pe cei care cred şi spun ceea ce gândesc. Dacă noi am trăi într-o ţară occidentală cred că ne-am da seama câte drepturi şi libertăţi au cetăţenii acelei ţări. Pe autostrăzile din Australia, din loc în loc, sunt bannere prin care oamenii sunt îndemnaţi să anunţe dacă văd ceva în neregulă. Aşa că în acest secol, ne mai punem problema dacă un poliţist are dreptul să spună. Dar de ce nu are voie să spună…mai avem astăzi oameni care se folosesc încă de funcţii pentru a face abuz şi a pune pumnul în gură unuia care îi atrage atenţia că nu a procedat corect.
R: Dar şi o întrebare aplicată…până unde mergem cu libertatea de exprimare şi de unde începe calomnia…
I.T : Este o întrebare delicată… pentru că nu există chiar o delimitare expresă. Fiecare dintre noi suntem limitaţi în libertatea noastră de exprimare prin profesia noastră. Avocatul nu răspunde pentru afirmaţiile pe care le face în sala de judecată, oamenii politici sunt predispuşi la afirmaţii care potenţial le poate leza deminitatea şi onoarea. Dar în acest context ne putem referi la legislaţie, există un capitolul în noul nostru Cod, care ocroteşte viaţa privată şi deminitatea persoanei. Există de asemenea practică CEDO, ceea ce înseamnă libertatea de expresie. De un an de zile CEDO a pronunţat o hotărâre într-un caz care reprezenta un avocat francez într-un proces contra statului francez. Avocatul îşi permisese să critice un anumitor judecător şi făcuse nişte afirmaţii pe care justiţia franceză le-a considerat ofensatoare puterii judecătoreşti. A luat o amendă penală, dar CEDO i-a dat dreptate, care a spus că atunci când un cetăţean, cu atât mai mult un avocat observă un derapaj a unei instituţii care sunt puse în slujba cetăţenului sunt obligate să sesizeze acest lucru şi nu are importanţă dacă o face în Le Monde sau într-un spaţiu private. La noi conştientizează foarte puţin că acceptând aceste funcţii publice se expun mai mult focalizării de către mass-media a vieţii lor private, iar când esti o personalitate publică trebuie să fii un exemplu.
R : Atunci cum vi se pare Legea defăimării…retrasă momentan… ?!
I.T : Mi se pare o exagerare a domnului inginer Dragnea, care a aruncat o fumigenă în spaţiul public, pentru că în mod firesc nu ar fi trebuit luat în seamă cu o asemenea gogomănie. Avem lege care reglementează protecţia demnităţii şi vieţii private a persoanei. Şi a fost firesc modul de reacţie a populaţie, pentru că prin această lege se încalcă libertatea de expresie, se pune un căluş în gură şi nu numai presei, dar şi cetăţeanului de rând.
