Poliţistul-scriitor, Marian Godină: „Se va schimba tot sistemul”

0
512

Poliţistul Marian Godină şi-a lansat, ieri, în ultima zi de târg Gaudeamus, cartea „Flash-uri din sens opusşi la Craiova. Teacurile de cărţi cu autorul pozând în uniformă, de pe copertă, s-au epuizat destul de repede, dar editura „Curtea Veche” a fost pregătită cu volume suficiente pentru a satisface cererea mare din partea cititorilor.

        Poliţistul Marian Godină nu a vorbit la lansarea cărţii sale, care a prins, din nou, un cadru de expunere foarte mare. După lansarea de la Bucureşti, din aula Bibliotecii Universitare, întâlnirea cu cititorii de la Craiova a avut loc în cadrul Târgului de carte Gaudeamus, un eveniment cultural foarte important, aşteptat îndelung şi la care au participat peste 60 de expozanţi.

           Într-o geacă sport şi adidaşi, Godină s-a aşezat la masă în incinta standului Curtea Veche şi a scris autografe pentru toţi cei care i-au cumpărat cartea. În scurt timp, în dreptul standului, s-a format coadă, craiovenii dorind să facă poze cu el, să îl fotografieze sau să îl cunoască. Poliţistul s-a conformat şi a scris câteva rânduri, unele simple, pentru fiecare dintre cititorii săi. Alături de domnişoare, a acceptat să facă şi poze artistice, braţ la braţ.

„Puţini, din fericire, mai au mentalitatea de miliţieni”

         Uşor stângaci, Godină a povestit că oamenii vin ca să îl felicite şi să îi ureze succes, dar că el se simte mai mult poliţist decât scriitor. „Acum mă simt mai mult poliţist. În viitor voi încerca să îmbin meseriile, dar totdeauna voi rămâne poliţist. Îi îndemn şi pe colegi să scrie”.

         El a respins ideea că Editura „Curtea Veche” i-ar fi scris o mare parte din carte, pentru a se explica succesul pe care poliţistul de la Rutiera Braşov îl are acum. „Cei care mă ştiu de la început pe facebook ştiu că nu are cum să fie aşa. Această carte mi-a oferit bucuria de a observa că am reuşit să schimb ceva şi chiar mă bucur când văd că oamenii au început să aprecieze munca poliţiştilor, să îi vadă cu alţi ochi. Primesc sute de mesaje în care oamenii spun că vedeau altfel această meserie şi şi-au schimbat total percepţia după ce au citit cartea mea”, a mărturisit presei Marian Godină, într-o pauză de autografe.

         Întrebat câţi dintre colegii săi mai au mentalitatea unor miliţieni, Godină a răspuns zâmbind: „Puţini, din fericire, mai au mentalitatea de miliţieni. Majoritatea sunt tineri, o generaţie nouă şi sunt sigur că se va schimba, în curând, tot sistemul”.