Mărţişoare, felicitări şi flori de la elevii Colegiului National „Fraţii Buzeşti”

0
167

Casa de Cultură ,,Traian Demetrescu” marchează ziua de  1 Martie printr-o acţiune pentru elevi organizată, mâine, cu începere de la ora 14.00, în Galeria „Vollard” a instituţiei. «Școlarii clasei a III-a E de  la Colegiul National „Fraţii Buzeşti” vor confecţiona mărţişoare şi felicitări, pe care, împreună cu o floare, le vor dărui doamnelor şi domnişoarelor care trec pe stradă, în faţa Casei de Cultură sau pe alte străzi din Centrul vechi. Elevii vor veni însoţiţi de cele două doamne învăţătoare, Elena Constantin şi Angela Popescu», precizează organizatorii într-un comunicat de presă.

Atelierul va fi coordonat de muzeograful Lila Gima, de la Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei, care, cu acest prilej, le va vorbi copiilor despre tradiţia şi semnificaţia mărţişorului în cultura românească, precum şi despre obiceiurile care încă se păstrează în anumite zone din ţară. „Obiectivele  acestui atelier de creaţie sunt, pe lângă acela de a-i învăţa pe elevi lucruri legate de simbolul mărţişorului, să le stimulăm creativitatea prin exersarea unor tehnici de lucru manual şi să le cultivăm deprinderi  de socializare, prin gestul de a oferi un cadou, însoţit de o urare, celor care îl vor primi”, mai spun organizatorii.