Reţelele de socializare sunt asaltate cu videoclipuri în care este prezentat, în diferite ipostaze, Jurgen Klopp, antrenorul celor de la Liverpool. Echipă aflată în cursă pe 4 fronturi – Premier League, Cupa Ligii, Cupa Angliei, Liga Europa. După ce antrenorul german Jurgen Klopp a anunţat că la sfârşitul sezonului se desparte de echipa sa, pe un fond de maximă încărcătură emoţională. Sub comanda internaţionalului olandez, Van Dijk, echipa rămâne animată în teren de un spirit de comando. Ieri, în turul 4 al Cupei Angliei, pe Anfield, Liverpool a trecut (5-2) de Norwich (acum în D2), calificându-se pentru optimile de finală. Cupa Angliei este un trofeu câştigat de 8 ori de Liverpool, ultima dată în 2022. Finalul unei lungi relaţii cu publicul liverpoolian, inegalabil în felul său, este de acum înţeles. Ambele părţi ştiu că nu există alt drum. Regia despărţirii, exersată şi la Borussia Dortmund, este aceeaşi şi este descrisă de Raphael Honigstein, în cartea sa „Klopp – Fotbal în ritm de heavy metal” (2018). Una din devizele lui Klopp: „Nu este important ceea ce cred oamenii când soseşti la un club, important este ceea ce cred ei atunci când pleci” rămâne valabilă. La momentul anunţului plecării de la Borussia Dortmund, făcut într-o conferinţă de presă (15 aprilie 2017), preşedintele clubului Watzke s-a abţinut să nu plângă. Ce a spus atunci, şi cităm din cartea pomenită mai sus: „A explicat că nu mai era sigur că poate fi antrenorul potrivit al acestui club extraordinar”. A avut accente melodramatice, dar a atins coarda potrivită a suporterilor din bazinul Ruhr, care rămân mândri că pot spune lucrurile pe care alţi germani nu îndrăznesc. Watzke a vorbit atunci de cea mai elegantă despărţire înregistrată vreodată în fotbal. Cu numai trei cluburi antrenate în carieră –Mainz, Dortmund şi Liverpool-, ar fi de presupus ca următoarea escală posibilă, cel puţin în fotbal, pentru Klopp, să fie echipa naţională a Germaniei. Locuitorii Liverpoolului, un oraş, nu doar al Beatles-lor, dar şi al proletariatului, au simţit că svabul are convingeri asemănătoare cu ale lor. Fostul jucător emblematic al lui Liverpool, Jamie Carragher îl descrie astfel: „Îl văd plimbându-şi câinele în Formby şi luând masa la câte un pub local. Liverpool este un oraş în care oamenii au picioarele pe pământ, ştiu cine eşti, ştiu de unde ai plecat”. Când s-a despărţit de Borussia Dortmund, Klopp povestea ce s-a întâmplat la plecarea mujlocaşului japonez Shinji Kagawa, adus de la o echipă de divizia secundă Cerezo Osaka, cât de marcaţi au fost toţi jucătorii. Atunci şi-au propus ca niciodată să nu mai fie atât de „legaţi afectiv” unul de altul. Ceea ce era foarte greu. Liverpool rămâne o echipă de top, care impresionează şi prin jocul său şi prin istoria sa. Poate doar imnul naţional al Marii Britanii, „God Save The Queen”, cântat pe Wembley, de înflăcăraţii suporteri e mai emoţionant decât „You Will Never Walk Alone”. Klopp simte că nu e singur, şi asta îl energizează, dar îşi joacă rolul impecabil, ca un actor de primă mână.
