Preşedintele ucrainian Volodimir Zelenski a avertizat duminică că o scădere a sprijinului SUA pentru Ucraina ar fi un „semnal rău”, în timp ce un nou pachet de ajutor american este blocat în Congres. „Lipsa de sprijin trimite un semnal greşit. Acest lucru nu este corect pentru nimeni”, a declarat Zelenski, duminică, potrivit postului german ZDF. „SUA sunt partenerul nostru numărul unu”. După ce a livrat armament în valoare de zeci de miliarde de dolari, administraţia Joe Biden şi-a epuizat finanţarea la sfârşitul anului trecut. Preşedintele a cerut Congresului să aprobe suplimentar 61 miliarde dolari, dar negocierile cu republicanii sunt blocate. Cancelarul german Olaf Scholz, la rândul său, a declarat duminică că statele membre UE trebuie să-şi sporească ajutorul privind Ucraina. În acest an Germania va susţine Ucraina cu aproape 7 miliarde euro. Bruxelles-ul, potrivit Financial Times, ar putea lovi economia Ungariei, dacă Viktor Orban menţine veto-ul la ajutorul prevăzut.
Acasă Actualitate Actualitate externă Război în Ucraina: O reducere a ajutorului american ar fi „un semnal...