Craiova: Urmărire pentru prinderea unui șofer fără permis

0
368

Potrivit IPJ Dolj, aseară, în jurul orei 1730, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Craiova, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, pe strada Banul Stepan, însă conducătorul auto nu a oprit la semnal. Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia pe străzile Banul Stepan, Aleea 2 Banul Stepan apoi pe o porțiune de teren intravilan pană în strada Coșuna, unde conducătorul auto a oprit, a abandonat mașina, și a fugit către Parcului Tineretului, unde a fost prins. Oamenii legii au stabilit că este vorba despre Andreiaș C., de 21 ani, din municipiul Craiova, iar în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că tânărul craiovean nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule. A fost întocmit dosar penal privind conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.