Craiova a ratat, în pofida strădaniei – pe alocuri sincopată – recunoscute de juriul desemnat, accederea pe “lista scurtă” a candidatelor din ţara noastră, rămase în competiţie, pentru dobândirea statului de Capitală Culturală Europeană în 2021. Opţiunile subiective ale juriului, la reuniunea de preselecţie, din decembrie, s-au oprit la municipiile Baia Mare, Cluj-Napoca, Timişoara şi Bucureşti. Cum însuşi conceptul de Capitală Culturală Europeană are o semantică realmente “variabilă”, a fost mai greu de acceptat decizia contestabilă a juriului, condus de britanicul Steve Green, cu peste 30 de ani de experienţă internaţională culturală şi în relaţiile cu consulatele britanice de profil, absolvent al Academiei de Arte Regale, cu stagii la European Union National Institutes of Culture, în fine, obişnuit cu tainele demersurile pe care le patronează. Asociaţia “Craiova Capitală Culturală Europeană în 2021” a contestat, inoperant, procedura preliminară de preselecţie, invocând o serie de argumente deloc de neluat în seamă. Comentariul de faţă nu se doreşte o consolare a învinşilor, printr-un parti pris facil, ci doar relevarea subiectivismului aiuritor al comisiei prezidată de Steve Green, acompaniat de doamnele Raluca Velisar şi Valentina Iancu, membri ai juriului desemnaţi de Ministerul Culturii, condus de conf. univ. Vlad Alexandrescu, “titulare” pe la Muzeul Naţional de Artă Contemporană. Spre ruşinea noastră, nu avem idee de expertiza domniilor lor, în ceea ce au fost chemate să facă. Mai exact, să-şi dea cu părerea. În orice caz, nu poţi saluta organizarea impecabilă a Festivalului „Shakespeare”, cu eforturi financiare consistente, şi trece cu vederea faptul, mai mult decât notoriu, că “texanul” Robert Wilson doar la Craiova, şi nu în altă parte, a pus pe scena Teatrului Naţional “Marin Sorescu”, într-o regie insolită “Rinocerii” lui Eugen Ionescu. Aici vorbim de rafinamente. De bun gust, de o filosofie a culturii. Să discutăm acum de mesajul piesei? Un comentariu subsecvent şi în legătură cu marele sculptor Constantin Brâncuşi, altminteri evocat, fiindcă toată comisia – juriul – s-a dovedit cam fără… cap. La Craiova, marele Constantin Brâncuşi şi-a petrecut câţiva ani din viaţă, a făcut şcoala de meserii (1894-1897) cu burse de la Epitropia bisericii Madona Dudu, Prefectură şi Consiliu Judeţean, a fost băiat de prăvălie în zona Gării, angajat la Petre Rucanu, după ce fusese angajat la prăvălia lui Ion Gheorghiu şi cafeneaua lui Troceanu, aici ca garcon, ceea ce nu a uitat niciodată, încât a “clămpăni”, fiindcă asta s-a întâmplat, despre “lipsa de inspiraţie a Craiovei de a se folosi un brand cultural existent” este de-a dreptul jenantă. Nu Craiova, deşi despre aşa ceva e vorba, ci Ministerul Culturii, populat de la început cu competenţe polivalente de calibrul doamnelor Raluca Velisar şi Valentina Iancu, au dus lucrurile unde sunt, şi în privinţa lui Constantin Brâncuşi. Verdictul juriului condus de Steve Green nu a picat deloc bine. Ci aidoma unui pahar cu venin. Nu se moare din asta. Şi oricum, nu un juriu, indiferent de anvergura intelectuală a celor care îl compun, este apt să confere notă de trecere culturii din zonă, preocupărilor în acest teritoriu. Să provoace o descurajare frapantă. Paradoxal, când echipa Craiovei îşi expunea “şnur” sintezele, bine însuşite, din dosarul special întocmit, juriul părea… fascinat de buna pregătire prealabilă, neschiţând vreo nedumerire, încruntare sau simptom de vagă nemulţumire. E complicată discuţia, fiindcă poţi “executa” pe cineva şi cu zâmbetul deplin pe buze. Nu e mai puţin adevărat că “echipa” primarului Lia Olguţa Vasilescu a lăsat impresia unui provizorat, chiar amatorism străveziu pe alocuri. Instituţii fanion ale urbei, nu le mai enumerăm, au evitat premeditat orice implicare. Când însăşi Direcţia Judeţeană pentru Cultură Dolj nu are director de peste un an de zile, şi numirea acestuia depinde de ministerul de resort, nu de autorităţile locale, putem crede şi altceva: schimbarea guvernului, care a presupus şi un alt ministru al Culturii, un “tehnocrat” venit din diplomaţie, a defavorizat într-un fel Craiova, municipiu cunoscut ca fief social-democrat. E o părere. După “hei-rupul” care s-a resimţit, în teritoriul culturii doljene, poate că o revedere de fond a liniilor de sens, printr-o strategie coerentă, merită avută în vedere.
