Sondaj: 40% dintre germani vor ca Merkel să demisioneze

0
388

Nu mai puţin de 40% dintre germani vor ca şefa guvernului federal Angela Merkel să demisioneze din cauza politicii sale privind refugiaţii, care a permis ca 1,1 milioane de solicitanţi de azil să ajungă în ţară în 2015, relatează vineri Reuters, citînd rezultatele unui sondaj Insa pentru revista Focus. Angela Merkel, care s-a bucurat de un nivel record de popularitate la începutul anului trecut, a devenit tot mai izolată în ultimele luni în condiţiile în care membri ai blocului său conservator au făcut presiuni asupra ei să adopte o poziţie mai dură în privinţa solicitanţilor de azil. Răspunzînd presiunii populare, conservatorii Angelei Merkel şi partenerii lor de coaliţie, social-democraţii, s-au pus de acord joi asupra unor măsuri de înăsprire a regulilor privind azilul. Vicecancelarul german Sigmar Gabriel a anunţat, joi seara, că ţara sa va plasaAlgeria, Marocul şiTunisiape lista sa de “ţări sigure”, înăsprind condiţiile de azil pentru cetăţenii acestor ţări. “Acum, vom (…) înscrie în legea germană cele trei ţări Maroc, Algeria şi Tunisia ca ţări sigure”, a declarat vicecancelarul german, lider al Partidului Social-Democrat, după o reuniune cu şefi ai altor două partide ale coaliţiei la putere, cancelarul Angela Merkel şi Horst Seehofer, liderul Uniunii Creştin-Sociale (CSU), aliatul bavarez al Uniunii Creştin-Democrate, partid al cancelarului german. La încheierea întrevederii de la Berlin, cei trei lideri ai coaliţiei au convenit, după mai multe săptămîni de amânări, asupra unui nou set de măsuri destinate să limiteze numărul solicitanţilor de azil în Germania, în timp ce ţara a primit în 2015 aproximativ 1,1 milioane de migranţi. Aceste măsuri “au fost decise şi pot fi prezentate consiliului de miniştri”, a precizat joi Gabriel. Sondajul realizat pe un eşantion de 2.047 de germani, pe care Insa l-a realizat între 22 şi 25 ianuarie, arată că 45,2% dintre germani cred că politica Angelei Merkel privind migraţia nu reprezintă un motiv ca ea să demisioneze. Practic, a fost prima dată cînd institutul de sondare a opiniei publice a întrebat votanţii dacă Merkel ar trebui să demisioneze. Un alt sondaj dat publicităţii vineri de Elector Research Group indică faptul că sprijinul pentru blocul conservator al Angelei Merkel a rămas stabil la 37 %, faţă de 42 de procente în septembrie, în timp ce SPD a staţionat la rîndul său la o cotă de 24 de procente. Sondajul creditează formaţiunea de dreapta Alternative forGermany(AfD), care susţine o linie dură privind migraţia, cu 11% din opţiunile de vot ale germanilor. Merkel se confruntă cu critici pentru poziţia sa privind migraţia şi din partea unor state UE, inclusiv a premierului italian Matteo Renzi, cu care se va întîlni laBerlinîn cursul zilei de azi.