O practică îndeobşte cunoscută de toţi cei sunt obligaţi să vegheze la siguranţa şi ordinea publică este cea a furturilor din mijloacele de transport în comun ale RAT. Şuţii sunt cu serotonina la excitaţie maximală la orele prânzului, când tineretul – şi nu numai – îşi duce în traistă telefoane care mai de care mai performante. Profitând de îmbulzeala creată, hoţii de buzunare scotocesc în genţi, poşete, ghiozdane. Cu priviri dintre cele mai iscoditoare şi cu o perversitate dezgustătoare în expresia facială, vajnicii ciorditori îşi aleg „prada” într-o clipită. Să fie neglijentă, pătrunsă de gânduri adânci, cu bagajul ţinut neglijent şi… gata! Banii, telefonul sau alte bunuri ivite în palma hoţilor sunt dovadă că nu au pierdut timpul prin autobuze.
Poliţiştii comunitari nu există prin aceste mijloace de transport public, poliţiştii de la IPJ Dolj, nici măcar. Se cunosc doar lamentările lor, cum că este greu să dovedeşti un flagrant de aşa manieră, plus nevoia de a proba cu martori, care, adesea, refuză să mai dea declaraţia necesară materialului probatoriu. Indiferent cum o dăm, tot prost pică. Telefoanele furate le găsim mai apoi comercializate de alte echipe montate, fie soare, fie nor, pe strada „Lipscani”. Desigur, după ce marfa a fost în prealabil prezentată şi preţul negociat. Cum camerele de supraveghere video din autobuzele RAT-ului nu funcţionează, cum acte de stopare a fenomenului nu sunt emise de mai-mari IPJ Dolj, nu ne rămâne decât să ne descurcăm cum putem. Până una-alta, noi trebuie să ne facem datoria de buni contribuabili într-o ţară şi într-un municipiu unde, vorba ţăranului român, „Băăă! Calc pe voi ca pe dude!”.
