Întreruptă din cauza violenţelor produse de suporteri, în partida din Cupa Franţei, din 17 decembrie a.c., la scorul de 1-1, întâlnirea dintre Ol. Lyon şi FC Paris (liga a 2-a) nu se va mai relua, ambele echipe fiind eliminate din competiţie. Suporterilor lui Ol. Lyon le-a fost interzis accesul pe stadioane, la partidele echipei lor din deplasare, pentru restul sezonului. De asemenea comisia de disciplină a amendat Lyonul cu 52.000 euro, iar clubul FC Paris a fost sancţionat cu amendă de 10.000 euro. Lyon a primit o sancţiune cu suspendare pentru sezonul viitor al Cupei Franţei, care va fi activată şi echipa exclusă dacă suporterii vor recidiva.