Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Motru, a murit ieri după amiază, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, după ce a fost lovit de un container metalic scăpat de un angajat al Selgros, care a manevrat necorespunzător un motostivuitor. Reprezentanţii Selgros Cash & Carry spun că ei colaborează deplin cu organele de anchetă abilitate pentru elucidarea condiţiilor în care s-a produs tragedia. Tot autorităţile se vor pronunţa cu privire la evoluţia şi concluziile anchetelor în derulare. Bărbatul, în vârstă de 52 de ani din Motru, a fost grav rănit, fiind transportat la spitalul din Craiova. În pofida eforturilor depuse de medici, după câteva ore victima a decedat. Pe numele angajatului, în vârstă de 32 de ani, din Craiova, a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. În mod normal accesul clienţilor sau al altor angajaţi în zonele în care au loc operaţiuni de manevrare a containerelor cu marfă trebuie interzis.