Fotbal: Robben ar putea trece sub comanda lui Mircea Lucescu

0
345

Mircea Lucescu ar putea antrena unul dintre cei mai importanţi fotbalişti ai lumii din ultimul deceniu.

Portalul Itasportpress susţine că Zenit Sankt Petersburg l-ar putea aduce în această iarnă pe mijlocaşul lui Bayern Munchen, Arjen Robben.

Fotbalistul olandez îşi încheie contractul cu campioana Germaniei în vară şi nu s-a înţeles încă în privinţa prelungirii înţelegerii cu bavarezii, deşi negocierile durează de câteva luni.

Bayern nu ar renunţa însă la Robben pentru mai puţin de zece milioane de euro.

Mijlocaşul în vârstă de 32 de ani a jucat zece meciuri în Bundesliga în actualul campionat, în care a marcat cinci goluri şi a oferit patru pase decisive.

Zenit l-ar putea pierde în schimb în această iarnă pe Axel Witsel. Mijlocaşul belgian va intra şi el în ianuarie în ultimele şase luni de contract cu gruparea rusă şi ar putea fi vândut în această iarnă în China. Juventus a fost la un pas să-l transfere vara trecută pe Witsel.