Deşi consilierul local are soluţia revenirii Universităţii Craiova, primarul o ignoră şi se „agaţă” în continuare de fostul investitor
Primarul Lia Olguţa Vasilescu şi consilierul local Pavel Badea, poartă, indirect, un o dispută în jurul echipei de fotbal Universitatea Craiova,. Cei doi componenţi ai alianţei USL vorbesc despre acelaşi lucru având optici total diferite, reiterate recent chiar în declaraţii acordate cotidianului Gazeta de Sud. Cei doi nu se acuză, dar se ignoră reciproc, având planuri distincte cu privire la „cea mai importantă problemă a oraşului”, aşa cum a caracterizat Lia Vasilescu situaţia Ştiinţei, după obţinerea mandatului de primar. Pavel Badea, care este şi preşedinte la CS Universitatea Craiova, vine cu soluţia ideală, atât pentru revenirea imediată în competiţii, chiar sub numele Universitatea Craiova, dar şi ca echipa să nu mai depindă de un investitor sau altul care ar putea-o muta în alt oraş, sau ar desfinţa-o sau ar decreta-o aparţinând pe veci a familiei sale. Fost căpitan al Ştiinţei, Badea a obţinut de la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului dreptul de a reînfiinţa echipă de fotbal în cadrul Clubului Sportiv. „Nu vrem decât să dăm drumul la o echipă pentru craioveni, dar ei doresc să se identifice cu numele de Universitatea Craiova. De fapt, este clubul-mamă, înfiinţat în 1948, care până în 1992 a obţinut toate performanţele sub titulatura de CS Universitatea Craiova” spune Badea, care deţine, prin Clubul Sportiv Universitatea Craiova, sigla cea veche a Ştiinţei, sub care a obţinut majoritatea performanţelor, inclusiv parcursul memorabil în Cupa UEFA din 1982-1983. Probabilitatea este foarte mare ca gruparea CS Universitatea Craiova să intre în curând şi în posesia ultimei steme, cea care conţine leul. Pe de altă parte, Lia Olguţa Vasilescu îl decretează pe Mititelu ca proprietar al echipei, afirmând că acesta „deţine brandul şi palmaresul şi numai el poate să facă echipă”. Dacă primarul Craiovei a ajuns la această concluzie, atunci este grav. Ori „prima doamnă” a oraşului nu a înţeles nimic din această problemă, ori are anumite interese sau trebuie să onoreze anumite promisiuni făcute în campania electorală lui Adrian Mititelu. LOV poate găsi răspunsul şi soluţia redării Ştiinţei publicului chiar în „familie”, respectiv în cadrul alianţei USL.
Olguţa invocă aiurea exemplul Timişoarei
Lia Olguţa Vasilescu îşi alimentează teoria oferind exemplul Timişoarei: „Uitaţi-vă ce s-a întâmplat la Timişoara. Poli Timişoara şi o echipă care s-a numit tot Poli Timişoara şi care adună 200 de suporteri pe stadion, pentru că cei care sunt suporteri adevăraţi nu recunosc acea echipă”. Lia Olguţa Vasilescu ar trebui să ştie că suporterii Timişoarei nu recunosc sau cel puţin nu recunoşteau acea echipă fiindcă şi-au creat în vară clubul propriu care se numeşte tot Poli Timişoara, având girul instituţiei Politehnicii, al fostelor glorii şi susţinerea tuturor suporterilor, care sunt implicaţi total, nu doar sufleteşte, în funcţionarea societăţii, considerată reprezentativă pentru ei. Ori la Craiova nu s-a întâmplat acest lucru şi mai mult ca sigur nu se va întâmpla, în principal din cauza dezbinării sau lipsei de implicare a suporterilor, unii dintre ei făcând jocurile fostului patron. Ca să înţeleagă mai bine primarul Craiovei, timişorenii nu numai că nu au aşteptat de la autorităţi soluţia, ci s-au implicat ei înşişi. Dacă bănăţenii au făcut ca aşa-zisul „brand” al lui Marian Iancu să devină inutil, nerecunoscând-l şi apelând direct la instituţia-mamă, la Politehnică, la Craiova situaţia ar fi inversă, LOV afirmând că fanii nu vor altă echipă decât pe cea a lui Mititelu. Adică suporterii nu ar fi interesaţi ca echipa să fie cu adevărat a lor, prin intermediul Universităţii şi a autorităţilor, ci ar vrea ca ea să aparţină „copiilor, copiilor” lui Mititelu, aşa cum acesta a catalogat societatea pe care o deţinea.