Şofer decedat într-un accident rutier. Acesta nu poseda permis de conducere

0
282

Aseară, ora 23:55, poliţiştii din Calafat au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier, pe D.C. 55, în afara localităţii Piscu Vechi. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că un bărbat de 35 de ani, din comuna Piscu Vechi, în timp ce conducea un autoturism pe D.C. 55, în afara localităţii , din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul autoturismului, ieşind în afara părții carosabile, unde s-a răsturnat . În urma evenimentului rutier, conducătorul auto a decedat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliţiei Române, s-a stabilit că acesta nu poseda permis de conducere. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.