Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor membre NATO

0
240

Marţi şi miercuri, va avea loc, la Bucureşti, Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor membre NATO. Evenimentul va fi găzduit, în numele României, de ministrul Bogdan Aurescu. Reuniunea miniştrilor de Externe din statele membre NATO este primul eveniment de acest tip organizat în România de la aderarea ţării noastre la Alianţă, în anul 2004, şi a doua reuniune formală aliată după Summitul de la Bucureşti din 2008.
Totodată, este prima reuniune NATO de nivel înalt desfăşurată într-un stat de pe Flancul estic, aflat în prima linie de apărare a Alianţei de la declanşarea agresiunii brutale a Rusiei asupra Ucrainei, la 24 februarie 2022. De asemenea, este prima reuniune NATO de nivel înalt după Summitul de la Madrid, de la sfârşitul lunii iunie 2022, şi, în acest sens, va marca o etapă esenţială în operaţionalizarea noului Concept Strategic al Alianţei. Alături de şefii diplomaţiilor din cele treizeci de state membre, secretarul general al NATO şi ceilalţi înalţi oficiali politici şi militari ai Alianţei, la Reuniunea de la Bucureşti vor participa miniştrii de Externe ai Finlandei şi Suediei, în calitate de state invitate să adere la organizaţie.