„Unire prin artă“, pe simezele Galeriilor „Cromatic“

0
608

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj și Asociația Culturală „Pro Basarabia și Bucovina“ – Filiala Craiova deschid sâmbătă, 27 noiembrie 2021, la Galeriile „Cromatic“, Expoziția „Unire prin artă“, ce cuprinde lucrări realizate în Tabăra Internațională de Pictură și Sculptură Ilinca Butucea „Mișcare sufletească“ și semnate de artiști din Republica Moldova și din România, din localități ca Bârlad, Galați, Roman, Suceava, Sebeș, Aiud, București, Craiova, Giurgiu.

„Sunt bucuroasă și onorată să fiu alături de Asociația Culturală „Pro Basarabia și Bucovina“ – Filiala Craiova în aceste momente istorice și să pot prezenta o parte din lucrările artiștilor din Republica Moldova și din România, de care mă leagă o frumoasă prietenie. Lucrările selectate au fost realizate de-a lungul celor 10 ani de existență ai taberei pe care o organizez la Craiova.“ – Ilinca Butucea, artist plastic și designer vestimentar, organizatoarea Taberei Internaționale de Pictură și Sculptură Ilinca Butucea „Mișcare sufletească“

Vizitatorii expoziției vor putea răsfoi și volumul de versuri „Doruri alese“, semnat Ilinca Cîrstov-Butucea, recent ieșit din tipar.

Asociația Culturală „Pro Basarabia și Bucovina“ – Filiala Craiova celebrează prin această expoziție împlinirea celor 103 ani de la unirea Bucovinei cu România, precum și Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Expoziția este parte din activitățile realizate cu acest prilej de asociație, ce vor avea loc la Clubul Arhitecților, duminică, 28 noiembrie, de la ora 14:00, unde actrița Alla Cebotari va susține un recital de muzică și poezie.

„Va fi alături de noi duminică, la Clubul Arhitecților, la împlinirea celor 103 ani de la alipirea Bucovinei la patria mamă, și violoncelistul Mircea Suchici. Muzica, poezia lui Mihai Eminescu, alături de creațiile artiștilor basarabeni, bucovineni, moldoveni, transilvăneni și olteni, expuse de Ilinca Butucea la Galeriile „Cromatic“ sunt reunite sub îndemnul nostru: <<Vino, ardelene, și tu, moldovene! Hai cu noi, oltene, că ne știm de frați! Țara Românească azi să se unească!>>“ – Alla Cebotari, președintele Asociației Culturale „Pro Basarabia și Bucovina“ – Filiala Craiova

Intrarea la expoziție este liberă, iar accesul este permis în grupuri de maximum 4 persoane, cu obligativitatea purtării măștii (medicală/nonmedicală) pe toată durata vizitei, zilnic, în intervalul orar 10:00 – 16:00, până la 5 decembrie 2021.

De asemenea, lucrările vor mai putea fi admirate și pe paginile facebook ale instituției: Centrul Creației Populare Dolj (https://www.facebook.com/ccp.dolj) și Galeriile Cromatic, Centrul Creației Populare Dolj (https://www.facebook.com/CJCPCTDj).