Impozitele craiovenilor, indexate cu rata inflaţiei

2
832

Autorităţile locale păstrează neschimbate nivelurile taxelor şi impozitelor pentru anul 2020. Ieri, în Sala Mare a Primăriei Craiova, a avut loc o dezbatere publică în care au fost invitaţi să participe şi craiovenii. Directorul Direcţiei de Taxe şi Impozite, Elena Bonescu, a anunţat că nu au fost prevăzute majorări în anul viitor, taxele şi impozitele craiovenilor fiind indexate doar cu rata inflaţiei, de 4,6%, adică la fel ca şi în anul trecut. Impozitele pentru locuinţe, terenuri şi autovehicule vor fi plătite, aşadar, la nivelul anului 2019, cu o uşoară majorare. Astăzi, proiectul privind taxele şi impozitele pentru anul 2020 este supus şi dezbaterii consilierilor municipali, care se întrunesc în şedinţă ordinară. În cadrul proiectului, este evidenţiată taxa pentru parcarea de reşedinţă cu plată, care este stabilită în funcţie de zonă: în zona 0 – o taxă de 150 de lei pe an, în zona 1 – o taxă de 120 de lei pe an, în zona 2 – o taxă de 100 de lei pe an.

2 COMENTARII

  1. pana acuma ne disputam parcarea pe 40 de lei, care ajungea primu’ … de-acu platim de trei ori mai mult si ne spargem capetele pentru aceleasi locuri … si primaria zice ca ne certam cu calculatoru si ne rade-n nas … nu e mai bine sa nu accepte nimeni nicio parcare de resedinta si sa se sature primaria de aranjamente de-astea ..??? ca ne rupem oasele intre noi pe degeaba …

  2. priviti numai ce ditamai gramada de luminite inutile pe langa toti peretii … risipa si consum complet aiurea, platit de prostii pe care-i mulg cu incantare cei alesi, sa se simta gusatii bine pe timpul serviciului …

Comments are closed.