Două decenii de învățământ superior artistic în Oltenia

0
614

Cu ocazia sărbătoririi a 20 de ani de la înființarea secției universitare de studii de actorie în cadrul Universității din Craiova, luni, 30 noiembrie, vor avea loc manifestări artistice și întâlnirea cadrelor didactice cu absolvenții și studenții Departamentului de Arte. La ora 11.00, la sediul din incinta Facultății de Agronomie (strada Transilvaniei nr. 1) vor fi prezentate două spectacole ale studenților, în regia lect. univ. dr. Mirela Cioabă: „Familia Cehov” – o panoramare a personajelor cehoviene în momentele de maximă concentrare a gândului și a emoției (promoția 2013-2016), și „Noaptea lupilor” – o creație originală născută în urma cercetării obiceiurilor și tradițiilor românești, între care Noaptea Sfântului Andrei, care evidențiază spiritul ludic al comunităților tradiționale (studenții de la Master).

„Necesitatea creării unei școli de teatru la Craiova a venit sub auspiciile unei perioade faste din istoria Teatrului Național din Craiova, care a devenit un reper teatral mondial după 1990, grație valoroaselor spectacole regizate de Silviu Purcărete. Lângă un mare teatru trebuia să rodească o pepinieră de talente, care să contribuie la generațiile următoare de actori profesioniști”, spune directorul Departamentului de Arte, prof. univ. dr. Alexandru Boureanu.

Secția de teatru din Universitatea din Craiova a luat naștere sub girul profesional al actorului de teatru și film, regizor și viitor profesor de arta actorului Remus Mărgineanu, cu susținerea totală din partea conducerii Universității din Craiova (rector – prof. univ. dr. ing. Mircea Ivănescu, decan – prof. univ. dr. Vladimir Osiac și Șef Catedră – prof. univ. dr. Emil Dumitrașcu), precum și cu sprijinul membrilor Senatului universitar. De-a lungul timpului, s-au alăturat la catedra de actorie actori valoroși ai Naționalului craiovean: Ilie Gheorghe, Smaragda Olteanu, Mirela Cioabă, Natașa Raab, Constantin Cicort, Adrian Andone, Geni Maxim, Gabriela Baciu, regizorul Bogdan Cristian Drăgan.

Actualul Departament de Arte a cunoscut diferite etape de evoluție, astfel încât a purtat și diferite titulaturi, de la secție de teatru, în catedra de Literatură, până la titulatura Departament de Artă Teatrală, acreditat în 2004. În prezent, Departamentul de Arte deține două secții (Teatru și Muzică), având admiteri anuale, programe de învățământ de licență și master, un centru de cercetare și o bază materială solidă, capabilă să asigure condiții optime de studiu la nivelul celor din UE. Departamentul de Arte dispune de două săli de spectacole: cea cu scenă italiană, care are posibilitatea de a se transforma în scenă elisabetană, cu o capacitate de 220 de locuri, și o sală Studio cu o capacitate de 95 de locuri, dotate cu instalații profesioniste de sunet și lumină.

«Misiunea Departamentului de Arte o constituie formarea unor specialiști cu posibilități reale de integrare rapidă și eficientă în domeniul artei interpretării dramatice și muzicale. Această primă structură de învățământ superior teatral din Oltenia servește în special Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, dar și altor scene profesioniste din țară, precum și posturilor de televiziune sau de radio. Până în prezent, absolvenții de actorie de la Craiova sunt integrați în proporție de 80% în domeniul artistic, în domeniul educațional vocațional sau cu potențial creativ», mai spune prof. univ. dr. Alexandru Boureanu, adăugând că până în prezent au absolvit la Craiova 11 promoții de actori și 10 generații de muzicieni.

Colectivul Teatru are profesori titulari și asociați precum prof. univ. dr. Mihai Vladimirescu, prof. univ. dr. Alexandru Boureanu, conf. univ. dr. Constantin Cicort, conf. univ. dr. Gabriel Marciu, conf. univ. dr. Carmen-Vichi Stanciu, dr. Gabriela Baciu, lect. univ. dr. Mirela Cioabă, lect. univ. dr. Antonie Mihail, lect. univ. dr. Georgeta Ioviță, lect. univ. dr. Pavel Șopov, lect. univ. dr. Iolanda Mănescu, lect. univ. dr. Haricleea Nicolau, asist. univ. dr. Edith Noferi, dr. Alina Rece, asist. univ. dr. Alina Mangra, asist. univ. dr. Remus Vlăsceanu, drd. Laurențiu-Gabriel Nicu și Adrian Andone. Colectivul Muzică îi are profesori pe conf. univ. dr. Sandu Eugen Petre, conf. univ. dr. Elmira Sebat, lect. univ. dr. Zamfir Antoniu, lect. univ. dr. Pavel Șopov, lect. univ. dr. Sandu Ancuța Simona, lect.univ.dr. Aurel Buga, asist. univ. dr. Zamfir Gabriel, asist. univ. dr. Ionuț Cherata, asist. univ. dr. Petrescu Eduard Lucian.