Băilești: „Mândru că sunt român!”

0
40

Biblioteca Municipală „Petre Anghel” din Băilești în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Ștefan Anghel” organizează astăzi, de la ora 13.00, o amplă activitate dedicată Zilei Naționale a României. În program: referate și prezentări Power Point pregătite de elevi, pe teme precum „Nicolae Bălcescu – portret  literar și politic” (îndrumător: prof. Daniela Bădele și Cristian Țibreanu), „Sf. Apostol Andrei – cel  întâi  chemat, ocrotitorul  românilor” (coord.: prof. Ionela Catană), „Marea Unire de la 1918” (coord.: prof. Cristian Țibreanu). Totodată, biblioteca băileșteană organizează o expoziție de carte și materiale documentare, intitulată „Mândru că sunt român!”.