27 iunie 1987: Cum a fost translată o clădire din Craiova pe distanţa de 68 de metri!

Ne-a scris la redacţie dr. ing. Eugeniu I. Iordăchescu, actualmente domiciliat în Bucureşti, despre o vizită recentă a domniei sale în municipiul Craiova. Tonică, pe ansamblu. Prilej de a-şi revedea unele însemne durabile ale activităţii profesionale, între care şi o clădire, din Calea Bucureşti, translată în urmă cu 26 de ani, pe distanţa de 68 de metri, sub un unghi de 30 de grade, pe o pantă de 2% a terenului. În acea vreme, aici se afla Spitalul Clinic nr. 2 Craiova. A fost o lucrare unicat, care dăinuie, semn al unei înalte competenţe profesionale a specialiştilor coordonaţi de dr. ing. Eugeniu I. Iordăchescu, atât în elaborarea proiectului, cât şi în execuţia propriu-zisă.

Construit în 1933, imobilul din Calea Bucureşti nr. 26, cu destinaţia de locuinţă şi cabinet medical, dispunând de două etaje şi o suprafaţă desfăşurată de 1.400 de metri, avea o greutate de 3.000 de tone. Soluţia tehnică aleasă pentru deplasarea imensei clădiri a fost una îndelung cumpătată şi a presupus o cale de rulare de 16 linii, pe lungimea de 90 de metri, clădirea fiind aşezată pe 48 de boghiuri. Bineînţeles că existau toate aprobările politice de rigoare, un eventual eşec fiind de neconceput. Evenimentul a avut loc în ziua de 27 iunie 1987, prin tragerea cu două trolii electrice, cu reductoare de viteză, comandate de la un pupitru. Viteza realizată a fost de 1,79-1,92 metri pe oră, durata totală a deplasării întinzându-se pe 34 de ore. Lucrarea propriu-zisă a fost realizată de fostul Trust de Antrepriză Generală Construcţii Montaj Dolj, condus de ing. Vasile Trifan, în supravegherea permanentă a dr. ing. Eugeniu I. Iordăchescu, cum spuneam, autorul proiectului, dar şi al primei lucrări de specialitate la noi în ţară privind translarea clădirilor. Primar al Craiovei era Marin Lungu, prezent non-stop, pe toată durata acţiunii, la locul faptei. De fapt, raţiunea întregii operaţiuni deriva din derularea unui program de sistematizare a Craiovei, lărgirea actualei artere de circulaţie Calea Bucureşti, în vederea introducerii tramvaiului, pentru a lega cele două platforme industriale ale oraşului. Cum imobilul în discuţie avea şi valoare istorică, potrivit calculelor economice, costurile s-au ridicat la 41% din valoarea unei eventuale demolări şi refacerea unei construcţii asemănătoare. Şi iată filmul unei mari izbânzi a constructorilor craioveni, realmente destoinici, şi nu e deloc gratuit un elogiu deplin al măiestriei lor.

1.200 metri cubi de pământ, excavaţi pentru „încorsetarea” fundaţiei

Iată ce scriau reporterii cotidianului „Înainte”, prezenţi la faţa locului, în zorii zilei de 27 iunie 1987. Ora 8.37: acesta a fost momentul stabilit pentru punerea în funcţiune a tuturor utilajelor speciale, instalate în teatrul de operaţiuni. Butoanele pupitrelor de comandă au fost apăsate. Doar clinchetul clopoţelului unei macarale din vecinătate s-a făcut auzit. Sarcina de tracţiune a troliilor a ajuns repede, potrivit dinamometrelor, la trei tone forţă. Cablurile de oţel vibrau, iar clădirea imensă, cu cele 3.000 de tone greutate, se mişcau leneş în contrapantă, cu o viteză de câţiva centimetri pe minut, sub privirile uimite ale sutelor de craioveni, strânşi în zona adiacentă. La ora 8.45, imobilul se deplasase, potrivit aparatelor speciale, pe distanţa de 24 de centimetri. Operaţiile pregătitoare incluseseră excavarea a 1.200 de tone de pământ şi încorsetarea clădirii într-o centură trainică de beton, sub ea creându-se spaţii ce au permis fixarea boghiurilor. Întregul proiect se circumscria, puţină politică nu putea lipsi, creaţiei ştiinţifice româneşti.

Clădirea nu trebuia demolată

La ora 9.20, distanţa parcursă era deja de un metru, iar viteza de deplasare era în creştere. Clădirea era deosebit de trainică, fusese construită în 1933, după planul unui cunoscut arhitect craiovean, Iancu Atanasescu, conchizându-se că nu trebuia demolată. Între argumente nu figura valoarea ei istorică, ci doar criteriile economice: prin translare s-au economisit 126 tone de ciment, 31,4 tone oţel-beton, 364.000 cărămizi ş.a.m.d. La toate acestea se adăugau tâmplăria, parchetul, instalaţiile termice de apă etc. Spiritul de economie era obsedant. La ora 14.32 se parcurseseră zece metri şi clădirea aluneca încet pe şine. La ora 21.11, constructorii de la pupitrele de comandă ale troliilor au oprit translarea. Se parcurseseră deja 22 de metri. Etapa următoare presupunea mutarea şinelor şi troliilor în vederea continuării deplasării până la aşezarea acesteia pe amplasamentul definitiv. În fine, întreaga detaşare a primei clădiri din municipiu, considerată şi o mărturie a ingeniozităţii constructorilor craioveni, a decurs în cele mai bune condiţii, dovadă că încă dăinuie. Pe lângă inginerul Vasile Trifan, o echipă întreagă de specialişti virtuoşi – Dan Turcitu, Florin Mirea, Sile Silistraru, Velişcu Constantin şi mulţi alţii – şi-a trecut în palmaresul propriu o operă de pionierat. Fiindcă, aşa cum spunea şi dr. ing. Eugeniu I. Iordăchescu, acest gen de lucrări s-a extins ulterior, îngăduind păstrarea valorii istorice sau arhitecturale a unor construcţii importante. Dacă ne gândim însă la nivelul de dotare tehnică din acea vreme – încă nu apăruse calculatorul şi literatura de specialitate străină era cenzurată cu străşnicie –, realizarea pomenită chiar a avut parametrii unei mari izbânzi. Propagandistic, nu a fost exploatată prea mult, fiindcă starea de lehamite a populaţiei se instalase definitiv, şi chiar dacă nimeni nu se îndoia de competenţa specialiştilor noştri, nici o astfel de împlinire, cu valoare ştiinţifică, nu poate înlocui… sărăcia şi toate neajunsurile cotidiene. Eram în iunie 1987, nu mai existau bucurii demne de a însenina frunţile craiovenilor, în schimb se prefigurau tulburătoare evenimente politice, fiindcă numai peste câteva luni, în noiembrie al aceluiaşi an, s-a petrecut „celebra vânătoare de la Perişor”, soldată cu înlăturarea din funcţie a primarului Marin Lungu şi raderea întregului activ de partid de la Dolj, devenit „ţap ispăşitor” pentru ceea ce se întâmplase la Braşov.