Valeriu Zgonea, alături de oamenii din Valea Stanciului: “România puternică începe la Dolj!”

0
414

Vicepreşedintele PSD Valeriu Zgonea, candidatul Uniunii Social Liberale pentru un nou mandat de deputat în Colegiul 9 Segarcea – Valea Dunării, s-a întâlnit cu cetăţenii comunei Valea Stanciului, în târgul de săptămână din localitate. Cu acest prilej, Valeriu Zgonea le-a spus cetăţenilor ce înseamnă, în viziunea USL, o Românie puternică şi care este importanţa votului dat de cetăţeni la alegerile din 9 decembrie 2012. „Mă prezint în faţa dumneavoastră aşa cum sunt şi mă cunoaşteţi foarte bine. Nu vă promit luna de pe cer, ci vă spun ce vreau şi ce pot să fac în continuare, împreună cu colegii mei din USL, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, domnul Ion Prioteasa, care merită aprecierea tuturor doljenilor pentru realizările domniei sale. Drumul judeţean de la Valea Stanciului la Murta a fost pus la punct. Am reuşit să legăm localitatea cu drumul naţional. Acum este asfaltat tronsonul judeţean Zăval – Valea Stanciului. Iar următorul proiect va avea în vedere reabilitarea porţiunii dintre Zăval şi Segarcea. În mod cert, vor veni în zonă mai mulţi investitori, iar asta înseamnă locuri de muncă, înseamnă venituri mai mari la buget şi speranţa la un trai mai bun. Ştiu şi eu, ştiţi şi dumneavoastră că în ultimii ani guvernele PDL nu au dat niciun leu pentru proiectele noastre. Aici, în Valea Stanciului, rămăseseră o şcoală fără acoperiş, alta în renovare, mergeau copiii kilometri întregi pe jos să înveţe carte. La fel şi alimentarea cu apă, PDL nu ne-a mai dat niciun leu să terminăm lucrările. Dar vă asigur că lucrurile s-au schimbat, vom finaliza toate proiectele şi vom demara altele”, a declarat Valeriu Zgonea.

Un vot pentru viitor

În aceste 6 luni de când a preluat guvernarea, USL şi-a respectat promisiunile, a arătat capacitate de a repara nedreptăţile sociale şi de a da o speranţă pentru economie. Iar Programul de guvernare al USL certifică angajamentul de a continua pe linia reparării inechităţilor sociale, relansării economice şi recredibilizării instituţiilor statului.

USL a gândit pentru fiecare judeţ un plan cât mai bun de relansare, prin identificarea şi valorificarea pârghiilor specifice fiecărei zone.  “Reparăm şi construim. Asta facem de 6 luni şi vom face în continuare. Noi vrem ca România să fie puternică, aşa se numeşte proiectul nostru, programul nostru: România puternică! Iar Romania va fi puternică atunci când vom avea şi aici investiţii, locuri de muncă, drumuri, apă, canalizare, asistenţă medicală şi o şcoală bună şi normală pentru copiii noştri. Vrem să ne bucurăm şi noi, peste tot în ţară, până aici, la Valea Stanciului, la Horezu Poenari şi Bârza, de ceea ce înseamnă Europa ca nivel de trai şi civilizaţie. Vă cerem votul la 9 decembrie pentru ca România să devină o ţară puternică, în primul rând prin cetăţenii ei. Şi vă spun că România puternică începe la Dolj!”, a subliniat deputatul Valeriu Zgonea, candidatul USL pentru un nou mandat de parlamentar în Colegiul 9 Segarcea – Valea Dunării.