La Slatina – Bursa locurilor de muncă sesoniere

0
428

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va organiza în data de 5 decembrie, în localitatea Slatina, judeţul Olt, la Casa de Cultură a Tineretului, începând cu ora 9.00, bursa locurilor de muncă sezoniere în sectorul agricol din Spania. „Sunt oferite 400 locuri de muncă, de firma Surexport din localitatea Almonte, Regiunea Huelva. Perioada de lucru pentru recoltarea de căpşuni va fi între 15 februarie şi 15 mai, iar cazarea este asigurată de angajator. Angajatul va plăti doar un euro pe zi, dar nu va exista posibilitatea cazării pentru solicitanţi, bărbaţi” a precizat Aurelia Tiribeja, directorul executiv adjunct al AJOFM Dolj. Salariu va fi de 36,68 euro brut/zi, din care se va scădea deducerile salariale, 2% şi 113 euro/ lună asigurări sociale. Salariile se vor plăti la două săptămâni prin transfer bancar, iar programul de lucru va fi de 39 ore/săptămână. „La interviu se vor prezenta doar persoanele înştiinţate de consilierul EURES” a mai spus directorul executiv al AJOF Dolj.