Universitatea Craiova vrea să readucă fanii pe stadion cu discount la bilete

0
690

Universitatea Craiova joacă în seara aceasta, de la ora 21.00, la Ovidiu, cu Farul lui Gică Hagi, în etapa a 14-a a Superligii. Joi, de la ora 18, Ştiinţa are meci în grupele Cupei României, cu Metalul Buzău, în deplasare, apoi urmează derby-ul cu FCSB, duminică, de la ora 21.00, pe „Ion Oblemenco”.  Până la finalul anului, Ştiinţa mai are 4 meciuri pe teren propriu, iar Mihai Rotaru a decis, ca primă măsură pentru a mai popula tribunele de pe „Ion Oblemenco”, lansarea unui pachet pentru aceste 4 meciuri, cu o reducere de 40 la sută, „pentru prima dată în istoria clubului”. Doar 2000 de pachete sunt disponibile, iar această ofertă este valabilă timp de numai 3 zile. Preţurile pachetelor sunt: 48 de lei la Peluza Nord, 98 de lei la tribuna a II-a, 299 de lei la VIP.

Fanii olteni, campioni ai tribunelor din Superligă în sezoanele anterioare, nu se mai înghesuie în „Vulcanul de pe Oblemenco”, iar cei care sunt prezenţi îşi exprimă deschis nemulţumirea faţă de jocul, rezultatele şi atitudinea alb-albaştrilor. Totuşi, cei care îşi vor achiziţiona pachetele vor participa la o tombolă, câştigătorii urmând a avea, printre alte beneficii, ocazia unei cine şi a unui interviu cu antrenorul Costel Gâlcă, acesta urmând să le dea explicaţii suporterilor pentru jocul şi rezultatele echipei.

„Ultimele 4 meciuri ale anului pe teren propriu sunt aici, iar Știința are nevoie de tine! Suntem mai mult decât o galerie – suntem familia Eternei Terra Nova. Acum, în acest final de an, avem șansa să arătăm României ce înseamnă spiritul Craiovei! Poate că rezultatele și atitudinea echipei nu au fost la înălțimea așteptărilor tale. Dar adevărata dragoste pentru Știința se vede în momentele grele. Suntem mai mult decât suporteri de rezultat – ne curge sânge alb-albastru prin vene! E momentul să arătăm că iubirea noastră pentru echipă e necondiționată. Pentru prima dată în istoria clubului, îți oferim o reducere de 40% la pachetul special pentru ultimele 4 meciuri din acest an. Doar 2000 de pachete sunt disponibile, iar această ofertă unică este valabilă timp de 3 zile. În plus, primii 2000 de cumpărători vor fi înscriși automat într-o tombolă pentru 6 experiențe de neuitat: Devino Ambasadorul Meciului – dă lovitura de start la un meci oficial și trece-ți numele în istoria clubului! Oferă-i copilului tău sau unei persoane dragi experiența player-escort – Micul star de pe Oblemenco, echipat complet în culorile Universității. Cină VIP cu antrenorul Științei, Constantin Gâlcă – discută despre strategii și fotbal cu unul dintre pilonii „Generației de Aur”. Antrenament cu echipa și poză de grup – o amintire de neuitat alături de jucătorii Științei. Numele tău pe tabela stadionului Ion Oblemenco – vizibil pentru toți fanii. Interviu exclusiv cu antrenorul echipei – devino reporter pentru o zi și află tot ce dorești despre echipa de suflet; noi publicăm interviul! Scrie-ți numele în istoria Universității Craiova și fii vocea din tribune care face diferența! Nu rata această oportunitate – doar 2000 de pachete, disponibile pentru 3 zile!” este comunicatul Universităţii Craiova.