Farul – “U” Craiova, meciul care încheie etapa a 14-a

0
467

În etapa a 14-a a Superligii, penultima a turului, Universitatea Craiova joacă în deplasare cu Farul, în seara aceasta, de la ora 21.00, la Ovidiu, meci arbitrat de Marcel Bîrsan. Înaintea disputei, Ştiinţa este pe locul 3, cu 21 de puncte, iar Farul este pe locul 14, cu 13 puncte. De la ora 18 se joacă meciul FC Botoşani – “U” Cluj.

Prefaţa LPF: “Oltenii sunt fără victorie în precedentele patru deplasări din SuperLigă, interval în care au înregistrat afară două rezultate de egalitate şi două partide pierdute. Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 32 de ori, fiecare grupare şi-a trecut în cont câte 12 victorii, iar alte opt partide s-au terminat la egalitate. Prima confruntare a avut loc pe 8 august 2014: Universitatea – Viitorul 2-2 (dublă Curelea / dublă B. Mitrea); Cea mai mare diferenţă de scor: 28 noiembrie 2015, Viitorul – Universitatea Craiova 4-0. Ultimul succes reuşit de olteni în campionat s-a consemnat pe 5 septembrie 2022, Universitatea Craiova – Farul 4-3. Acesta a fost şi meciul cu cele mai multe goluri. Cea mai recentă dispută directă din SuperLiga României: 13 mai 2024, Farul – Universitatea Craiova 3-3 (L. Munteanu – dublă, D: Queiros, respectiv Al. Mitriţă – triplă). Partida ne va oferi şi un duel special la nivelul băncilor tehnice, cel dintre Gheorghe Hagi şi Constantin Gâlcă, foşti colegi la naţională între 1993 – 2000. Aceştia au participat împreună la patru turnee finale, CM 1994 şi 1998, şi CE 1996 şi 2000, reuşind, alături de ceilalţi colegi, cele mai frumoase rezultate din istoria tricolorilor”

Costel Gâlcă: „Ultimul rezultat al Farului, cu Rapid, face meciul de la Constanţa mult mai greu pentru noi. Dar echipa noastră arată mult mai bine fizic şi acesta este un plus. Farul va încerca să aibă posesia, au un joc elaborat de mult timp, o echipă lucrată, cu antrenor care a câştigat două titluri, dar sper să găsim spaţiile pentru a marca. Toţi antrenorii sunt sub presiune când nu au rezultate. Spectatorii noştri sunt nemulţumiţi că nu poţi să învingi ultima clasată şi au dreptate până la urmă, pentru că dacă avem pretenţii la titlu trebuie să câştigăm toate meciurile. Încă nu suntem omogeni, au venit în jucători noi, suntem într-un proces de transformare, avem nevoie de timp şi e normal să avem fluctuaţii. Pentru anul următor echipa va arăta altfel, mult mai bine, dar între timp trebuie să câştigăm meciurile”

Gică Hagi: “Suntem conştienţi că nu suntem într-un moment foarte bun, de aceea trebuie să fim mult mai conectaţi şi mai atenţi la tot ce facem, pentru că avem nevoie de victorii. Am discutat cu băieţii, am făcut o treabă bună săptămâna aceasta şi trebuie să schimbăm lucrurile. Întâlnim o echipă foarte talentată, foarte bună, cu un lot foarte bun, ştie fotbal. Trebuie să jucăm foarte bine, să-i desfacem, să pasăm şi să stăm bine şi defensiv, pentru că întâlnim o echipă foarte tehnică şi destul de verticală”. 

Ionuţ Vînă: “Ne aşteaptă un meci foarte greu, cu o echipă foarte bună, la fel cum a fost şi cel cu Rapid. A fost o săptămână foarte grea, cu durere, pentru că am făcut un joc foarte rău în Giuleşti. Când ai o victorie în şapte meciuri, nu marcăm şi primim goluri destul de multe, cred că e vorba şi de încredere. Dacă muncim foarte bine, mai devreme sau mai târziu tot vor veni şi victoriile. Suntem acolo jos în clasament, dar nu vreau să mă gândesc că vom juca în play-out”

Mihai Bălaşa: “Este un meci foarte greu, cu o echipă care se luptă pentru câştigarea campionatului. Nu ne interesează cine lipseşte de la ei, important este ca noi să ne facem jocul şi să fim cum nu am mai fost până acum. Nu am nicio revanşă de luat. Au trecut aproape trei ani de când am plecat de la Craiova. Cred că mi-am făcut treaba foarte bine acolo, am câştigat o Cupă şi o Supercupă… Nu am nicio revanşă de luat. Cu Craiova va fi un meci de şase puncte, iar cine va câştiga va căpăta mai multă încredere”.