Sâmbătă noaptea dăm ceasul înapoi cu o oră!

0
385

Trecerea la ora de iarnă se va face în noaptea de sâmbătă, 28 octombrie, spre duminică, 29 octombrie. Mai precis, vom da ceasurile înapoi, astfel că ora 4.00 a zilei de 29 octombrie va deveni 3.00. Ca urmare, vom dormi mai mult cu o oră, iar duminică va fi cea mai lungă zi din an, având 25 de ore. CFR Călători informează că, începând din 29 octombrie 2017, şi în activitatea de transport feroviar de pasageri se va trece la ora Europei Orientale. Astfel, trenurile de călători vor pleca din gări (staţiile din care se formează) după ora oficială de vară până în noaptea de 28/29 octombrie 2017, ora 4 AM, care devine ora 3 AM, apoi vor respecta ora de iarnă. În România, ora de iarnă şi cea de vară au fost introduse pentru prima dată în 1932, între 22 mai şi 2 octombrie.

Primii care au introdus acest sistem au fost germanii, începând din 1916 (între 30 aprilie şi 1 octombrie). Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai şi 16 octombrie). Alte ţări care au introdus ora de vară au fost Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania. Pe 19 martie 1918 a fost introdusă şi în Statele Unite ale Americii, dar a fost folosită doar până în 1919. Ora de vară este în prezent implementată în peste 70 de state, dar perioada variază de la o ţară la alta.