La primul termen al procesului / Francezul care a împuşcat în cap un doljean, menţinut după gratii

0
388

La primul termen de judecată al procesului cetăţeanului francez de 48 de ani, care a împuşcat în cap un tânăr doljean, instanţa a menţinut arestarea preventivă a inculpatului. Cauza a fost amânată pentru luna noiembrie, când vor fi citaţi moştenitorii victimei, constituiţi în părţi civile. Francezul, judecat pentru omor, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă, a venit în Dolj la începutul lunii aprilie, să-şi viziteze iubita, şi a împuşcat un tânăr de 22 de ani, amic de-al femeii, pe marginea drumului, în satul Gura Văii, comuna Podari. După câteva luni petrecute în comă, la un spital în Bucureşti, victima a decedat.

Procesul francezului Samuel David Parra, care a împuşcat în cap un tânăr doljean, a început miercuri, 25 octombrie a.c., cu o amânare. Instanţa a amânat cauza pentru 22 noiembrie, însă a menţinut arestarea preventivă a inculpatului: „Menţine starea de arest a inculpatului Parra Samuel David. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 25 octombrie 2017, ora 10.50. Pentru conceptarea şi citarea în cauză în calitate de părţi civile a moştenitorilor victimei, se amână cauza la 22.11.2017”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei.

S-a ascuns o noapte în pădure

Reamintim că, potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, Samuel David Parra, în vârstă de 48 de ani, din Paris, a venit în România pe 6 aprilie a.c., în comuna Bârca, la domiciliul Doinei A., cu care a mers la Segarcea, unde a achitat o datorie, apoi au revenit la locuinţa din Bârca, unde îi aşteptau Ulis Ghiusi Ioniţă, de 22 de ani, şi Daniel Andrei, acesta din urmă recomandându-se a fi soţul Doinei, iar celălalt o cunoştinţă. Între francez şi cei prezenţi s-au iscat o serie de discuţii legate atât de relaţiile fiecăruia cu Doina, cât şi de faptul că francezul ar fi oprit din banii pe care femeia îi câştiga în Paris din activitatea practicată. Văzând că discuţiile se aprind, Parra a completat două file CEC, în valoare de 20.000 euro fiecare, pe numele presupusului soţ şi pe cel al cumnatei Doinei. Le-a declarat, ulterior, anchetatorilor, că a înţeles că doljenii vor să-l lase fără bani, însă a completat CEC-urile ştiind că banii nu pot fi încasaţi de la nici o bancă din România. Au venit în Craiova, însă băncile erau închise aşa că, după ora 23.00, au pornit înapoi spre Bârca. Pe drum, pe DJ 561, pe raza satului Gura Văii, comuna Podari, francezul a oprit autoturismul pe partea dreaptă a carosabilului şi le-a spus însoţitorilor săi că doreşte să-şi facă nevoile. A coborât din maşină împreună cu Andrei Daniel şi Ioniţă Ulis Ghiusi, dar înainte să coboare, fără ca nimeni să-l observe, şi-a pus la centură un pistol pe care îl ţinea în autoturism. La întoarcerea către maşină, francezul a scos pistolul şi l-a îndreptat către Ulis Ghiusi Ioniţă, care era chiar în faţa sa, şi a tras un foc în direcţia acestuia, împuşcându-l în cap, în zona occipitală. A vrut să-l împuşte şi pe Andrei Daniel, dar, potrivit declaraţiei sale, pistolul s-a blocat. Doljenii au urcat rănitul în maşină şi au plecat spre spital, iar francezul a rămas la faţa locului şi s-a ascuns în zona verde din laterala drumului, unde a fost găsit a doua zi, vineri, 7 aprilie a.c., în jurul prânzului, de poliţişti. Francezul a îngropat pistolul lângă un copac, oamenii legii reuşind destul de greu să-l descopere. A fost reţinut pentru 24 de ore, iar o zi mai târziu, pe 8 aprilie a.c., a fost arestat preventiv, de atunci fiind în spatele gratiilor. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au finalizat cercetările şi l-au trimis în judecată pe cetăţeanul francez, dosarul înregistrându-se la Tribunalul Dolj în august.