Șoferiță prinsă cu 108 km/h pe Calea Severinului

0
345

O tânără de 27 de ani, din Craiova, a fost prinsă de polițiști, în cadrul unei acțiuni desfășurate duminică, în trafic, circulând cu 108 km/h pe Calea Severinului din municipiu. Tânăra a rămas fără permisul de conducere, alte patru permise fiind reținute în cadrul raziei.

În cursul zilei de duminică, polițiștii de la Rutieră au organizat o nouă razie în trafic, ca urmare a abaterilor constatate fiind aplicate 190 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de 26.300 lei. În cadrul acţiunii au fost reţinute în vederea suspendării 5 permise de conducere şi retrase 19 certificate înmatriculare. Pe parcursul acestor activități, polițiștii de la Rutieră au depistat-o pe Mirela Geangu, de 27 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism BMW, înmatriculat în Anglia, pe strada Calea Severinului, cu viteza de 108 km/h.

„Conducătoarea auto a fost sancţionată conform OUG nr. 195/2002, republicată, cu amendă de 810 lei, iar ca măsură complementară i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, inspector principal Alin Apostol.