Mâine, ora 12.00, europarlamentarul PSD Victor Negrescu va fi prezent la Craiova, cu ocazia deschiderii celui mai nou birou de europarlamentar la sediul PSD Dolj (str. M. Kogalniceanu, nr. 21). La eveniment vor participa liderii organizaţiei judeţene, membri şi simpatizanţi ai Partidului Social Democrat şi ai PES activists România. „Deschiderea acestui birou de europarlamentar în Craiova este rezultatul respectului pe care îl port organizaţiei PSD Dolj şi PSD Craiova dar şi a faptului că organizaţia PES activists Dolj este una din cele mai puternice structuri locale din organizaţia pe care o conduc. Acest lucru demonstrează faptul că foarte mulţi dintre membrii şi simpatizanţii PSD din judeţ sunt persoane interesate de politica europeană şi ce se discută sau se întâmplă la nivelul Parlamentului European”, a declarat europarlamentarul PSD, Victor Negrescu.