După ce a trecut o treime din campionat, alb-albaştrii sunt la mijlocul ierarhiei, cu un pasiv de două puncte la „adevăr”
După prima repriză, evoluţia Craiovei de sub Tâmpa semăna cu cea de sub Feleac, acestea fiind cele două deplasări victorioase ale alb-albaştrilor din acest sezon de Liga I. Numai că „şepcile roşii” au scăpat fără gol până la pauză în ciuda seriei de ocazii a alb-albaştrilor, iar de această dată avantajul Craiovei era deja de două goluri. Iar dacă la Cluj reuşitele au venit după pauză, de această dată avantajul nu a putut fi conservat de echipa din Bănie. Surprinzător pentru concepţia de joc a lui Cârţu şi Săndoi, gazdele au revenit, găsind culoarele către poarta lui Bălgrădean, iar reuşitele lor au precedate şi de o bară. Puţini s-ar fi aşteptat ca o echipă antrenată de Cârţu să primească două goluri după ce a condus. E adevărat, penalty-ul acordat Braşovului a fost inventat de arbitrul Unimătan. Craiova a avut norocul celui care îndrăzneşte, profitând de erorile portarului braşovean la golurile de 0-1 şi 2-3. Pentru Universitatea urmează două meciuri pe teren propriu, poate ultimele pe „Ion Oblemenco” înainte de demolare. Mâine, de la ora 18, va fi reeditată disputa din etapa a 3-a, cu Viitorul, de această dată în optimile Cupei, iar sâmbătă, de la aceeaşi oră, este programat meciul cu FC Botoşani, din etapa a 13-a a Ligii I. După ce a trecut o treime din campionat, alb-albaştrii sunt la mijlocul ierarhiei, cu un deficit de 2 puncte la „adevăr”.
Alb-albaştrii sub lupă
Bălgrădean – Cel mai slab meci al său de când a venit la Craiova. A gafat la golul al doilea al Braşovului, ieşind aiurea la marginea careului. A fost şi primul gol pe care portarul nu l-a primit din penalty, primele 3 venind din astfel de execuţii. La faza loviturii de pedeapsă nu l-a atins pe atacantul gazdelor şi chiar dacă ar fi fost contact, mingea ieşise deja din spaţiul de joc, nu mai putea fi influenţată faza. O acţiune similară s-a consumat a doua zi în Real – Barca şi, cum era normal, arbitrul a lăsat jocul să continue. Poate că în Cupă ar mai merita o şansă şi alt portar, măcar pentru a fi ţinuţi în priză Brac şi Straton.
Achim – Evoluţie în nota sa normală, fără erori notabile, fără riscuri asumate. Nu are resursele tehnice ale celuilalt fundaş lateral, Vătăjelu, dar nici nu se complică în defensivă.
Frăsinescu – Meci bun făcut stoperul venit de la Mediaş, ca de altfel majoritatea prestaţiilor sale din acest sezon, cu excepţia celei de la Giurgiu şi finalul de meci cu Petrolul.
Acka – N-a jucat rău, dar a avut câteva ezitări, inclusiv la golul al doilea al Braşovului. Are şi scuza de a fi intrat nerefăcut total după entorsa din meciul cu Chiajna. Este şi el sigur de postul său, în condiţiile în care Kay şi Izvoranu sunt accidentaţi, iar Avrămia nu se ridică la pretenţiile Ligii I.
Vătăjelu – Primul său gol pentru Craiova, în urma unei execuţii deosebite, de la 25 de metri, cu piciorul drept, la care a contribuit însă şi portarul braşovean. A mai avut alte două şuturi periculoase care au încadrat golul, ambele cu stângul: o lovitura liberă peste zid care a trecut puţin pe lângă bară şi altul puţin la o palmă de transversală. A făcut şi câteva erori defensive. Înainte de faza penalty-ului a faultat inutil lângă corner, iar la golul al doilea putea să intre mai decis pentru a-l incomoda pe Liviu Ganea.
Madson – Şi-a făcut treaba la mijloc, la recuperare, dar a părut destul de obosit după pauză. Pare cam încurcat când are mingea în posesie aproape de careul propriu, dezvoltă destul de greu faza de atac sau contraatac.
Brandan – S-a văzut revenirea sa, a limpezit jocul la mijlocul terenul, dar echipa ar trebui să fie pregătită şi să aibă soluţii în cazul în care argentinianul are parte de atenţie specială din partea adversarilor. A contribuit decisiv la golul victoriei cu şutul de la distanţă, ajutat şi de respingerea goal-keeper-ului gazdelor. Căpitanul Craiovei a fost imprudent la faza din ultimul minut, când Braşovul putea primi penalty pentru henţul său, deşi arbitrul probabil a decis în compensaţie pentru lovitura de pedeapsă dictată gratis mai devreme.
Bancu – Poziţionat în dreapta liniei mediane are şansa de a intra mai des în centru şi a finaliza cu şut, însă îi lipseşte uneori curajul, alteori precizia, ca şi în Ştefan cel Mare. Un nou meci bun făcut de jucătorul de 22 de ani, cu aport defensiv considerabil şi assist special pentru Bawab la golul al doilea.
Târnăcop – Inovaţia lui Cârţu a dat roade până acum. Chiar dacă nu e nici pe departe un jucător spectaculos, are rol de jolly-joker, fiind folosit până acum pe toate poziţiile la mijloc şi îşi asumă executarea tuturor fazelor fixe.
Nuno Rocha – Poate cel mai bun jucător al Craiovei la Braşov. A alergat mult, a făcut presing, a scos adversari din joc, s-a demarcat permanent. Doar golul îi lipsea şi i-a fost servit de Brandan şi de portarul Braşovului.
Bawab – Execuţie caracterstică pentru el la golul de 2-0. A mai avut alte două ocazii enorme, tratate superficial. Surprinzător, a rămas pe teren tot meciul, deşi nu are condiţia fizică necesară.
Velcovici – A intrat pe fondul forcingului gazdelor, încercând să întărească banda stângă, unde era ceva deranj.
Pleşan – De fiecare dată când intră pe teren pare implicat în joc, arată dorinţă, dar nu prea are realizări.
Ferfelea – A jucat prea puţin, deşi de fiecare dată când a intrat s-a implicat în joc. Va avea probabil şansa lui mâine, în Cupa României.