Vremea frumoasă de sfârşit de octombrie i-a scos pe craioveni din case în acest weekend. Câteva sute dintre ei s-au adunat în Piaţa Centrală din Craiova pentru a lua parte la activităţile dedicate “Zilelor Recoltei”, eveniment devenit deja tradiţie în Bănie.
Împodobită ca pentru sărbătoare, piaţa i-a atras pe producătorii agricoli care au venit în număr mare pentru a-şi expune, care mai de care mai atractiv, cele mai de seamă produse ale muncii lor de peste an. Curioşi, dar şi atraşi de preţurile nu prea mari, craiovenii şi-au umplut mai sacoşele, pentru ca mai apoi să ia parte şi la petrecere.
“Vin în fiecare an la Zilele Recoltei, prilej numai bun să ne umplem cămările pentru iarnă. Era şi păcat să stau în casă pe o vreme frumoasă ca asta. Mai întâi mă plimb, analizez preţurile şi apoi umplu sacoşele. Văd că e marfă pe placul fiecăruia – şi românească şi din străinătate, iar preţurile la fel, pentru toate buzunarele, nu sunt diferite de anul trecut. Şi pentru că e sărbătoare, stau să gust şi un mititel cald cu niţică bere”, a spus un craiovean care era în toiul târguielilor.
Încurajaţi de-un pahar de tulburel, nu au fost deloc puţini cei care s-au prins în hore pe muzica Ansamblului Folcloric “Maria Tănase”. Alţii au profitat din plin de bunătăţile preparate pe loc pe grătarele încinse: pastramă de oaie, mititeii aburinzi şi cârnaţii uşor afumaţi, asezonate cu o bere rece. Pe scena amplasată în piaţă au urcat, sâmbătă, să le cânte comercianţilor şi clienţilor acestora soliştii de muzică populară Lavinia Bîrsoghe, Liliana Popa, Cristian Bănăţeanu şi Marius Măgureanu, acompaniaţi de orchestra condusă de maestrul Nicu Creţu.
Muzica şi voia bună n-au lipsit nici duminică, atunci când interpreţii Aneta Şişu, Manuela Motocu, Cristian Bănăţeanu, Marcu Nicolici şi Mariana Ionescu Căpitănescu le-au cântat craiovenilor.
“Zilele Recoltei” au fost organizate de SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL pe parcursul a două zile 26-27 octombrie a.c. „Am decis ca această ediţie a să se desfăşoare pe parcursul a două zile, pentru a da posibilitatea tuturor craiovenilor – şi nu doar lor – să se bucure de festivităţile pe care le-am pregătit. Sărbătoarea este destinată atât producătorilor agricoli din zonă, cât şi cumpărătorilor. Ne-am propus ca evenimentul să aducă ambianţa specifică recoltelor bogate şi a serbărilor de toamnă românească”, a declarat Cătălin Resceanu, directorul general al SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL.