Amenzi dacă nu donează alimentele înainte de expirare

0
342

Magazinele care nu donează mâncarea înainte de expirare vor fi amendate. Aşa prevede proiectul de lege împotriva risipei alimentare, adoptat în unanimitate de deputaţii din Comisia de industrii. Proiectul va ajunge săptămâna viitoare în plenul Camerei. În România se irosesc milioane de tone de hrană, în timp ce o mare parte din populaţie suferă de foame. Un proiect care mai are doar un pas pentru a deveni lege îi obligă pe comercianţi să împiedice risipa. Vor fi stimulaţi să nu mai distrugă hrana care se apropie de expirare. Trebuie să o doneze.

Cei care reduc preţurile înainte de expirare îşi vor putea deduce TVA.

Cea mai mare risipă o fac însă consumatorii. Ministerul Agriculturii susţine că jumătate dintre alimentele aruncate provin din gospodării.

Cel mai des ajung la gunoi mâncărurile gătite, pâinea, legumele şi fructele, arată un studiu.

Un sfert dintre români spun că aruncă alimentele fiindcă se strică repede. Unul din cinci estimează greşit nevoile. Mulţi reacţionează emoţional la promoţii.

Fabricile au şi soluţii moderne: noile tehnologii care pot dubla termenul de valabilitate al hranei. De exemplu, pasteurizarea la rece sub înaltă presiune care reduce mult cantitatea de E-uri şi distruge bacteriile în mod natural. Şi costurile pot fi însă mai mari.