Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, împreună cu vicepreşedintele instituţiei, Cristinel Iovan, s-au întâlnit, ieri cu reprezentantul companiei Ines Group, Călin Humă, pentru a discuta despre posibilitatea de a prezenta proiectele investiţionale ale Consiliului Judeţean Dolj, investitorilor din Marea Britanie, prin intermediul unui site, administrat de o companie din Anglia, pe care să fie înregistrate peste 3.000 de firme din Comitatul Hampshire. “Domnul Cătălin Humă, român de cetăţenie britanică, ne-a prezentat un proiect extrem de interesant pentru întreaga regiune, care, cred că va deveni util pe plan naţional. În comitatul Hampshire, o firmă coordonată de această persoană încearcă să implementeze un program informatic, care are drept scop cunoaşterea mai bună de către investitorii britanici şi instituţiile publice din Hampshire a realităţilor din Dolj şi România. Am încercat să găsim o formulă de colaborare în sensul că toate proiectele pe care Consiliul Judeţean Dolj doreşte să le realizeze, toate intenţiile de proiect, toate ideile pe care dorim să le punem în practică, să fie prezentate pe un site gestionat de această firmă. Site la care să aibă acces peste 3.000 de firme britanice, dar şi instituţii publice din Marea Britanie, astfel încât firme interesate să vină în România să cunoască foarte bine atât cadrul legislativ din România, cât şi intenţiile de dezvoltare a acestui judeţ”, a afirmat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cristinel Iovan.
“Costurile sunt minime”
Prin intermediul site-ului respectiv, orice firmă britanică poate să aibă acces la programul de dezvoltare al judeţului Dolj, iar Consiliul Judeţean ar putea avea acces la mai multe companii din Marea Britanie, “eliminându-se astfel orice interes politic de atragere a investitorilor doar într-o anumită zonă”. “Orice investitor se poate adresa direct acelei instituţii care a elaborat un proiect sau care vrea să dezvolte o anumită investiţie, dacă, acel proiect sau acea idee de investiţie vor fi interesante pentru investitor. Într-o a doua etapă şi firmele româneşti vor putea să acceseze acest site şi să ia direct contact cu firmele din Hampshire. Costurile legate de implementarea acestui proiect sunt minime, în raport cu beneficiile pe care estimăm să le aducem acestei regiuni. Vom aborda şi cu mai mare forţă parteneriatele publice private, având în vedere că autoritatea judeţeană nu are bani la dispoziţie, încercăm să găsim investitori în toată lumea pentru dezvoltarea unor proiecte pe care noi dorim să le propunem. Aici poate să intre dezvoltarea aeroportului, crearea unei zone comerciale în zona aeroportului, o zonă logistică, dar şi alte tipuri de investiţii green-field, având în vedere că instituţia CJ Dolj este proprietarul Parcului Industrial Craiova acolo unde se pot aşeza firme poate chiar din Marea Britanie, şi să construiască acolo o fabrică şi să creeze locuri de muncă”, a mai declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cristinel Iovan.