Furau combustibil din autocisternele firmei la care lucrau și îl vindeau! Șase indivizi, bănuiți de furt calificat, arestați!

0
597

Șase bărbaţi, cu vârste cuprinse între 34 şi 51 de ani, bănuiţi de comiterea infracțiunii de furt calificat, au fost reținuți azi-noapte, pentru 24 de ore, de polițiști ai Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

Oamenii legii au efectuat, ieri, şase percheziții domiciliare în Craiova şi în comunele Ișalnița, Almăj și Amărăștii de Sus, în cadrul unui dosar penal în care cercetările sunt efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Au fost identificate mai multe recipiente din plastic, furtunuri, cuple, precum și cantitatea de 1.300 l combustibil, care au fost ridicate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor. De asemenea, poliţiştii au oprit în trafic şapte autocisterne, fiind depistate cinci dispozitive artizanale de bruiare a aparatelor de măsurare a combustibilului. Cele șapte cisterne au fost indisponibilizate de poliţişti în vederea efectuării constatării tehnice de un expert autorizat.

În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au prins în flagrant delict un bărbat de 51 de ani, din comuna Malu Mare, sat Preajba, angajat al unei societăţi de transport, care, în timp ce se afla într-o parcare din apropierea DJ 65 F, ar fi extras combustibil, cu ajutorul unui dispozitiv artizanal, dintr-o autocisternă, pe care l-ar fi depozitat în două bidoane de 20 l fiecare.

Totodată, poliţiştii au depistat în flagrant delict, pe un spațiu viran din Ișalnița, un bărbat de 36 de ani, din Craiova, angajat al aceleiaşi societăţi de transport, care ar fi oferit spre vânzare combustibilul extras din autocisternă, pe care l-ar fi depozitat în patru bidoane de 25 l fiecare. Prejudiciul total produs prin comiterea faptelor urmează a fi stabilit ulterior.

Cei şase bărbaţi au fost conduşi la sediul poliţiei pentru audieri. În urma probatoriului administrat, au fost reţinuţi pentru 24 de ore și introduşi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.

Astăzi, vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

La activităţi au participat şi poliţişti ai Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Poliției Municipiului Craiova – Secțiile 1-6 urbane, 1-2 rurale, Biroului Rutier şi jandarmi din cadrul IJJ Dolj și GJMb Craiova. Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Mehedinți, iar suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.