Reghecampf: “Cei de la Farul au fost mult peste noi”

0
327

După cel mai slab meci din cele două mandate ale sale la Universitatea Craiova, eşecul cu 2-0 de la Ovidiu, cu Farul, antrenorul Laurenţiu Reghecampf a tras concluziile, admiţând evoluţia sub orice critică a echipei şi s-a arătat deranjat de lipsa de atitudine şi de implicare a jucătorilor săi.

“Nu trebuie să uităm acest meci, trebuie să vedem ce am greșit. Nu am avut atitudine, am fost delăsători în contactele unu la unu. Greșeli foarte mari la ambele goluri. Nu am văzut bine al doilea gol, dar cred că se putea face ceva. Nu m-au deranjat golurile, ci atitudinea și momentele tratate cu superficialitate. Nu am reușit să facem ce am discutat înainte. Eu am sperat și în ultimele zece minute, dar trebuie să fim sinceri, au fost mult peste noi. Am făcut greșeli copilărești în apărare. Vom analiza și cu siguranță vom arăta altfel la următorul meci. E foarte dureros cum am pierdut. Avem jucători cu destulă experiență, ar trebui să avem altă atitudine. Sunt optimist sută la sută și voi schimba aceste lucruri”, a spus Laurențiu Reghecampf la finalul meciului.