Pase scurte / Pase lungi: Iarba verde de acasă

0
635
Victor Piţurcă a revenit acasă, şi pentru a treia oară se va afla la comanda primei echipe a Craiovei. N-a oferit declaraţii presei, de regulă e parcimonios, în schimb a arătat repede că „a simţit diagnosticul echipei”: atac fragil, defensivă vulnerabilă, sau nu ceea ce ar dori, agresivitate timidă. Încearcă să-l repatrieze pe Alex Băluţă, de la Slavia Praga, unde nu prinde echipa, după ce a făcut acelaşi lucru cu Andrei Ivan, de la Rapid Viena. În plin campionat, cu un debut mai degrabă inconstant, marcat de o eliminare prematură în Liga Europa de grecii de la AEK Atena, în nişte circumstanţe care rămân tristă amintire, Universitatea Craiova se reaşează într-un alt desen tactic, într-o altă rigoare, şi timpul presează. Victor Piţurcă este un antrenor hârşit în meserie, care a răspuns de echipa naţională în vreo trei rânduri, ducând-o la Euro 2000 şi 2008, a condus U21 (1996-1998), are ceea ce numim o foaie de parcurs, de care nu-i este ruşine. La prima sa descindere ca antrenor, a ratat campionatul „la mustaţă”. Craiovean get-beget ştie echipa. A urmărit-o cu siguranţă în meciurile disputate în campionat. Ştie publicul fierbinte din Bănie, care bănuim va umple stadionul „Ion Oblemenco” la proxima partidă. N-are glume cu nimeni, îşi măsoară vorbele, şi iubeşte jucătorul de fotbal care-şi face meseria. Echipa e de acum „şantierul” noului manager. Restul sunt discuţii pentru suporteri. Cu rostul lor în tribune. Fără ei, Craiova nu e…  Craiova. În afara unui „bun-venit”, cum este şi firesc, fiindcă este vorba de „unul de-ai noştri”, altceva nu mai e de spus. Presimt însă că Victor Piţurcă se va bate la campionat cu… fostul său coechipier, de la „Steaua de aur”, Dan Petrescu, acum manager la lidera clasamentului, CFR Cluj, care astă seară dă examenul decisiv pentru posibila accedere în grupele Ligii Campionilor. Iarba verde de acasă l-a readus pe Victor Piţurcă, de la care aşteptăm acum să ne bucure, fiindcă fotbalul rămâne „religia” care ne uneşte. În rest suntem pulbere.