Halep, în turul 2 la US Open

0
442

Simona Halep, numărul patru mondial, s-a calificat în turul secund al US Open, ultimul turneu de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o oe americanca Nicole Gibbs cu 6-3, 3-6, 6-2, după aproape 2 ore de joc. În precedentele două ediţii, Halep a pierdut în primul tur.

Gibbs, în vârstă de 26 de ani, a ajuns pe tabloul principal la US Open ca  lucky-loser, fiind învinsă de Shuai Peng  în ultimul tur al calificărilor. Anul acesta, Gibbs a fost diagnosticată cu o formă rară de cancer la glandele salivare, dar a rezolvat această problemă prin intervenția chirugicală.

Simona Halep câştigase şi primul său meci cu Gibbs, anul trecut, la Shenzhen, cu 6-4, 6-1.

În turul 2, Haep se va duela cu o altă americancă, Taylor Townsend (23 ani, 116 WTA), care a trecut de Katerina Kozlova (Ucraina), cu 3-6, 6-3, 6-2.

Halep a câştigat toate cele trei meciuri cu Townsend, în 2017, în turul al doilea la Cincinnati, cu 6-4, 6-1, în 2018 la Roland Garros, în turul al doilea, cu 6-3, 6-1, şi anul acesta în turul al doilea la Miami, cu 6-1, 6-3.