Un infirmier german ar fi omorât 84 de pacienţi

0
432

infirmierUn infirmier german, Nils Hoegel, condamnat pentru că a ucis doi pacienţi, este suspectat în prezent de cel puţin 84 de crime în Germania, în perioada 2000-2005, au anunţat anchetatorii. „Comisia de anchetă specială a stabilit 84 de crime, în starea actuală a anchetei”, a anunţat şeful poliţiei din Oldenburg (nordul Germaniei), Johann Kuehme. În iunie 2016, anchetatorii au stabilit responsabilitatea îngrijitorului în 33 de decese de pacienţi din mai multe instituţii unde lucra. Niels Hoegel, în vârstă de 40 de ani, a folosit substanţa Ajmaline pentru a- şi ucide pacienţi. Infirmierul a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru două dintre crime. În cursul procesului său, el le-a cerut scuze apropiaţilor victimelor. El a explicat că le injecta substanţa pacienţilor pentru a-i aduce în pragul morţii. Apoi, germanul încerca să îi readucă la viaţă, pentru a demonstra capacităţile sale. Bărbatul a spus că a făcut acest lucru pentru că se “plictisea”.