Funcţionarii publici din sistemul administraţiei penitenciare se vor numi poliţişti de penitenciare, conform unui proiect de act normativ ce reglementează, între altele, statutul şi drepturile acestora – inclusiv cele privind decontarea unor cheltuieli – şi ocuparea funcţiilor de conducere vacante. Proiectul, denumit lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), a fost lansat în dezbatere publică de Ministerul Justiţiei. Acesta propune schimbarea denumirii de „funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare” cu cea de „poliţist de penitenciare”. În expunerea de motive a proiectului se precizează că, în prezent, persoanele care ocupă funcţii de conducere în cadrul sistemului administraţiei penitenciare sunt numite pe o perioadă nedeterminată. Proiectul urmăreşte instituirea mandatelor pe perioadă limitată (4 ani) pentru o serie de funcţii de conducere din sistemul administraţiei penitenciare, pentru asigurarea unui act de management mai eficient, prin o mai mare responsabilizare a persoanelor care deţin aceste funcţii. Concret, proiectul propune introducerea unor mandate de 4 ani pentru funcţiile de director general, directori generali adjuncţi ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi director de unitate, cu posibilitatea reînvestirii în funcţie, precum şi instituirea unor dispoziţii tranzitorii privind mandatele celor în funcţie, pentru a se asigura menţinerea drepturilor câştigate faţă de legea în vigoare la data numirii lor.
Acasă Actualitate Actualitate internă Proiect: Funcţionarii publici din ANP devin poliţişti de penitenciare