Bălgrădean: „Nu mă sperie situaţia Craiovei, sper să prindem cupele europene”

0
365

Fostul portar al lui Dinamo se gândeşte şi la revenirea la naţională, după transferul în Bănie

 

La prima apariţie cu tricoul Craiovei, una în faţa presei, portarul Cristian Bălgrădean s-a declarat foarte mulţumit de faptul că a ajuns în Bănie, iar aşteptările sale sunt mari, vorbind chiar de participarea în cupele europene. „Am întâlnit la Craiova oameni minunaţi, care m-au ajutat într-o situaţie grea pentru mine şi le mulţumesc. Vin cu sufletul deschis la Craiova, cu gândul să joc bine. Nu mă sperie situaţia echipei, eu sper chiar să prindem o cupă europeană, fiindcă am constatat forţa şi unitatea grupului chiar de la primul antrenament. Cunosc aproape jumătate din actuala echipă, sunt jucători foarte buni. Să dea Dumnezeu să joc bine şi să fiu convocat din nou la echipa naţională. Dinamo m-a ajutat timp de 4 ani, dar pentru mine este un subiect închis, acum doar Craiova contează pentru mine. Nu contează trecutul, nu joacă numele, trebuie să-i conving pe suporteri cu prestaţiile mele în tricoul alb-albastru. Sper să păstrez tradiţia pozitivă a portarilor veniţi de la Dinamo care au făcut carieră la Craiova, precum Florin Prunea şi Ştefan Preda. Îmi doresc să joc cât mai repede, dar antrenorul va decide dacă voi debuta chiar în meciul de la Giurgiu. La Astra sper să scoatem punct sau puncte, chiar dacă nu am amintiri plăcute, după acel gol primit de la Budescu anul trecut” a spus „Pufi”, care va purta tricoul cu numărul 34 la CSU Craiova. Bălgrădean rămâne anti-stelist, afirmând că nu va ţine cu echipa din Ghencea la meciul de la Sofia: „În cupele europene le urez baftă Astrei şi Petrolului, cu Steaua nu pot să ţin niciodată, indiferent cu cine joacă”.

Managerul general Felix Grigore l-a prezentat pe ultimul sosit în lotul Craiovei. „Am lucrat cu Bălgrădean şi la Urziceni şi am mare încredere că ne va ajuta să ne îndeplinim obiectivele cu valoarea şi experienţa sa. El şi-a dorit să vină la Craiova şi chiar a solicitat cu 30 la sută mai puţin decât altor echipe cu care negocia, inclusiv această dorinţă a lui de a veni aici ne-a determinat să-l achiziţionăm”.