Poliţiştii doljeni continuă activităţile de prevenire a traficului şi consumului de droguri, în spații publice intens circulate (piețe, centre comerciale, baruri, terase), spații extrașcolare, festivaluri, concerte sau evenimente publice, din judeţul Dolj.
În această dimineaţă, poliţiştii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu poliţişti din cadrul au desfăşurat o astfel de activitate în comuna Maglavit, fiind prezenţi la Atelierul de vară organizat de Asociaţia “OvidiuRo” şi Şcoala Gimnazială “Ştefan Ispas “, dar şi pe raza localităţii. De asemenea, ieri, poliţiştii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Craiova au fost prezenţi într-un centru comercial din Craiova. “Scopul acțiunilor desfăşurate este conștientizarea tinerilor, şi nu numai, în privința riscurilor și consecințelor negative ale consumului de droguri și substanțe psihoactive, consecințele asupra performanțelor școlare, vieții familiale sau sociale. Cetăţenilor le-au fost aduse la cunoştinţă prevederile legislative în materia traficului și consumului de droguri şi au fost informaţi cu privire la instituțiile cărora le pot solicita sprijin și consiliere” , a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.