Accident mortal, noaptea trecută, la intrarea în Craiova

0
965

Noaptea trecută,  aproape de miezul acesteia, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Dolj au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 6, a avut loc un accident rutier, la intrarea în Craiova, lângă un complex comercial, soldat , din păcate, cu decesul unei tinere în vârstă de 20 de ani – conducătoarea autoturismului.

La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit faptul că, un autoturism condus de o tânără de 20 de ani, din Craiova, pe DN6, în afara localităţii Craiova, din direcţia municipiului  Caracal către Craiova, ar fi intrat în coliziune din spate, cu o autoutilitară ce tracta o semiremorcă, condusă în aceeaşi direcţie de mers, de un bărbat de 38 de ani, din comuna Călăraşi. În urma evenimentului rutier, din păcate, tânăra a decedat.
De asemenea, o altă tânără de 20 de ani şi un tânăr de 19 ani, pasageri în autoturism au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Totodată s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului tinerei de 20 de ani.