Şcoala Gimnazială din Negoieşti (comuna Melineşti) , prinsă în programul de igienizare a unităţilor de învăţământ preuniversitar

0
443
Mii de elevi din întreaga țară și-au câștigat  „Dreptul la toalete”, de-a lungul ulitimilor ani, iar, de acum, alte 25 de unități de învățământ vor beneficia de produse de igienizare , datorită campaniei „Domestos susține igiena în școli”. Între cele 25 de instituţii se află şi Şcoala Gimnazială din Negoieşti, comuna Melineşti, judeţul Dolj. 
 Zeci de mii de elevi din România au beneficiat, în ultimii ani, de condiții de igienă mai bune în unitățile în care învață, datorită programului „Domestos susține igiena în școli”, inițiat de Domestos și Crucea Roșie Română. Campania a ajuns la cea de-a șasea etapă, în cadrul căreia 25 de unități de învățământ din 19 județe vor primi produse de igienă indispensabile pentru menținerea curățeniei și igienizării toaletelor. 
Cele 25 de unități de învățământ selectate în această etapă sunt din județele Alba, Arad, Brașov, Bistrița-Năsăud, Brăila, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Iași, Mureș, Olt, Prahova, Timiș, Vâlcea, Vaslui. Din Dolj , a fost selectată Şcoala Gimnazială din Negoieşti, comuna Melineşti.
„Susținem în continuare cu ardoare igiena în școli, pe care o considerăm esențială în orice situație și absolut vitală  în contextul pandemiei pe care o trăim. Orice copil merită să aibă acces la toalete decente la școală sau grădiniță,  pe care să le folosească fără teamă și fără riscul de a se îmbolnăvi. Faptul că România este deficitară la capitolul igienă și departe de normalitatea la care tânjim, ne motivează să fim perseverenți și să luptăm alături de partenerii noștri pentru siguranța celor mici. Fiecare toaletă modernă și curată este o realizare de care ne bucurăm și un pas către un viitor sigur pentru elevii din țara noastră”, a declarat Camelia Pop, Brand Manager Domestos & Savo Unilever South Central Europe.
„Nicio unitate de învățământ nu ar trebui să se afle în imposibilitatea de a asigura copiilor condițiile minime necesare unei dezvoltări sănătoase, iar lipsa toaletelor igienice în școli și grădinițe este un semnal de alarmă care ar trebui să ne unească pe toți într-un demers comun, pentru ca lucrurile să intre pe făgașul normalității”, a declarat Ioan Silviu Lefter, Directorul General al Crucii Roșii Române, partener principal în campanie.
Igiena nu este un lux, ci un drept elementar
Atunci când vine vorba de banalul mers la toaletă, în România mii de copii sunt nevoiți să facă față zi de zi condițiilor precare de igienă pe care le oferă grupurile sanitare din unitățile lor de învățământ, care uneori nu au nici măcar autorizație sanitară sau surse de apă adecvate, lucru mai mult decât îngrijorător. Toaletele sunt deteriorate, neigienizate, iar în unele situații nici măcar nu se află în interiorul unității școlare, ci în curte, unde accesul celor mici este dificil și nesigur, ba chiar periculos, în caz de condiții meteo nefavorabile.  Nevoia imperioasă de acces la condiții de igienă optime a dus la lansarea în 2015 a campaniei „Domestos susține igiena în școli”. În cadrul ei, peste 70,000 de elevi au beneficiat deja de condiții mai bune de igienă în școli, Domestos donând peste 180,000 de euro pentru construirea de grupuri sanitare, acolo unde erau improvizate în curte, pentru renovarea lor, dacă erau degradate, uzate și nemodernizate, dar și pentru produse de igienizare, curățenie și dezinfectare.
Lista completă a unităților de învățământ care au primit în această perioadă produse de igienizare și curățenie, cât și regulamentul programului, pot fi găsite pe www.domestos.ro și pe site-ul www.crucearosie.ro, pagina dedicată campaniei. 
Și tu poți ajuta. Preia inițiativa!
Domestos luptă pentru dreptul la toalete decente al copiilor, cu sprijinul Crucii Roșii Române, însă fiecare dintre noi se poate alătura acestei misiuni. Cei care cunosc o școală care are nevoie de construirea unei toalete, de renovarea ei sau de produse de curățenie și igienizare, o pot înscrie pe site-ul https://www.domestos.com/ro/dreptul-la-toalete.html, pentru ca cei mici să nu fie nevoiți să suporte frigul, mizeria sau teama atunci când au nevoie să folosească toaleta școlii sau grădiniței lor.
Astfel, cei care doresc să contribuie la această cauză o pot face printr-o donație pe www.crucearosie.ro. Persoanele fizice și juridice dispuse să se implice în campanie, astfel încât să nu mai existe nicio unitate de învățământ cu toalete în curte și condiții precare de igienă, pot face donații direct pe www.crucearosie.ro sau în contul RO61BRDE410SV36413364100, deschis la BRD Agenția Piața Romană. Toate fondurile sunt gestionate de către Crucea Roșie Română, la fel ca și coordonarea procesului de selecție a școlilor și de implementare a lucrărilor. Trimestrial, se stabilește o nouă instituție de învățământ beneficiară a proiectului dintre cele care s-au înscris pe site și respectă condițiile de eligibilitate.