Proiect european, derulat de Asociaţia DOMINOU din Craiova

0
888

În luna mai, 11 voluntari ambițioşi şi energici din Turcia și Georgia au venit la Craiova ca să învețe localnicii despre reciclare și să sprijine amenajarea grădiniţelor pentru învăţarea outdoor. “Învaţă afară cu plăcere!” este un proiect ESC coordonat de Asociația DOMINOU din Craiova și finanțat de U.E cu suma de 153.883€, bani care se reinvestesc în comunitatea craioveană.

Timp de 24 de luni, proiectul va promova importanța educației non-formale în aer liber. Eforturile voluntarilor şi membrilor asociaţiei se vor concentra asupra inovarii învăţării din 18 grădinițe pe parcursul celor două etape ale proiectului, urmărind amenajarea spațiilor în aer liber pentru a facilita dezvoltarea activităților în aer liber în condiții optime. Primele lor activități au constat în formarea unor aptitudini și competențe în cadrul unor training-uri despre voluntariat ESC și Upcycling susținute de către Adina Enache, training despre social media coordonat de Alina Dumitrașcu și cursul de Prim Ajutor susținut de Crucea Roșie. Voluntarii au obținut competențe organizaționale, digitale, de comunicare, de prim ajutor și au avut posibilitatea să-și dezvolte gradul de empatie și au reușit să dobândească cunoștințe despre ceea ce înseamnă reciclare și protejarea mediului ambiant. Până acum, ei și-au desfășurat activitatea la Grădinița din Coșoveni și în  cinci Grădiniţe craiovene:Grădinița “Petrache Poenaru.”, Grădinița “Sfânta Ana”, Grădinița “Ion Creangă”, Grădinița “Traian Demetrescu” si Grădinița “Tudor Vladimirescu”. Conducerea grădinițelor a sprijinit cu drag inițiativa proiectului și au ajutat voluntarii cu materialele necesare pentru amenajarea spațiilor destinate jocurilor pentru copii și asigurarea lor cu toate normele de siguranță. Voluntarii au creat împrospătat terenurile de joacă cu diferite picturi și aranjamente din lemn. Au creat din materiale reciclate măsuțe, ornamente, joculețe pentru copii. De asemenea, ei au promovat într-un mod inedit principiile Asociației Dominou și obiectivele proiectului la două evenimente organizate de ANDCTR : Noaptea Albă a Voluntariatului și Ziua Tinerilor Voluntari. Energia și dorința acestor tineri vor aduce un strop de pozitivism, estetism și bunătate în comunitatea craioveană. Activitatea lor ne bucură nu doar ochiul, dar ne face conștienți de faptul că iubirea față de voluntariat și mediul înconjurător distruge barierele nepăsării și ne face să credem că e posibil să schimbăm această lume dacă încercăm să fim mai activi și implicați pentru comunitatea noastră. Ana Serban, manager proiect, ne-a impartasit: “Ne-am bucurat sa vedem idei proaspete si promovarea invatarii outdoor  in gradinitele craiovene. Asociatia Dominou si-a propus sa sprijine in continuare intiativele inovatoare in educatie si investitia in comunitatile doljene.”