„Exploratorii digitali în siguranță”

0
377

Majoritatea copiilor, 54,7% dintre ei,  consideră că cel mai mare risc întâmpinat de ei pe internet în perioada pandemiei a fost legat de utilizarea excesivă a tehnologiei, arată studiului „Impactul Covid-19 asupra copiilor din România” realizat de Organizația Salvați Copiii, în urma consultării a 5.000 de copii. Celelalte riscuri identificate de copii în mediul online sunt informaţiile false (39,5%), cyberbullying-ul (25,8%) și protecția datelor personale (22,6 %).

Mai mult decât atât, 32,4% dintre copiii participanți la studiu afirmă că au avut neînțelegeri cu părinții în ceea ce privește activitatea pe internet sau de timpul petrecut online. La rândul lor, părinții beneficiari ai programului Ora de Net, consideră că cele mai mari provocări întâmpinate în gestionarea folosirii internetului în familie sunt legate de timpul excesiv, lipsa abilităților digitale și gestionarea activității pe rețelele sociale.

Organizația Salvați Copiii, alături de Shopping City Târgu Jiu a organizat luni, 26 Iulie,  spectacolul de improvizație “Exploratorii digitali în siguranță”,un eveniment gratuit, dedicat copiilor și părinților, pe teme legate de siguranța în mediul online.

“Copiii și părinții, deopotrivă, resimt efectele utilizării prelungite a internetului și se simt nepregătiți să gestioneze corect pericolele care decurg din utilizarea excesivă. În cadrul liniei de consiliere ctrl_AJUTOR primim constant solicitări atât din partea părinților, copiilor cât și a cadrelor didactice pentru a-i  ajuta să depășească situații de anxietate, cyberbullying, expunerea la conținuturi nepotrivite, știri false sau relaționarea în cadrul familiei. Tocmai de aceea știm că este nevoie de o informare constantă și soluții concrete pentru gestionarea tuturor acestor probleme. Ne bucurăm că putem implica copiii în acește spectacole educative de teatru ghidat, în care vor învăța, într-un mod creativ și plăcut, cum să se protejeze de riscurile de pe internet. ” a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Organizația Salvați Copiii România.

Acest spectacol face parte din seria de evenimente derulate sub conceptul „Părinte responsabil în era digitală”și se organizează în 5 centre comerciale din București și alte patru orașe. Acesta este parte dintr-un demers mai amplu, prin care Organizația Salvați Copiii și NEPI Rockcastle urmăresc să îi ajute atât pe copii, cât și pe părinți să învețe să recunoască și să prevină pericolele la care pot fi expuși în mediul online, prin evenimente și activități educativ – culturale.

Părinții și copiii interesați să participe la aceste evenimente sunt așteptați astăzi, 28 Iulie – ora 12, la City Park Mall Constanța.

  • Ora de Net (Safer Internet) este un program sprijinit de Comisia Europeană, prinprogramul Connecting Europe Facility, care cuprinde centre naţionale active în Uniunea Europeană, având ca obiectiv comun promovarea utilizării în condiţii de mai mare siguranţă a             Internet-ului şi a noilor tehnologii online de către copii.
  • Organizaţia Salvaţi Copiii România a participat la programul de finanţare al Comisiei Europeneşi a câştigat licitaţia de proiect, asumându-şi din 2008 rolul de Coordonator naţional.