De ce lider şi nu…monarh ?

0
476

Este binecunoscut faptul ca în unele părţi ale ţării, o parte a etniei rome se închină la…rege şi împărat. Nimic mai fals. România este un stat unitar şi independent. Suveran. O ţară democrată. România este republica. România a fost monarhie. Problema revenirii sau nu la un regim monarchic este deosebit de complexa.

romeo triberiadeNu te poţi autointitula rege sau împărat într-o republică, oricât te-ar recunoaşte sau s-ar preface că te recunoaşte o etnie, un grup, o entitate socială. Cu toţii suntem datori să respectăm Constituţia României. Chiar dacă aparţinem unei anumite etnii, toţi suntem cetăţeni români.

          Chiar şi mie, uneori, cunoscuţii mi se mai adresează cu apelativul de “împărate”. Este doar un termen amical. Eu am devenit lider al etniei rome din Craiova, Dolj şi Oltenia, pentru ca am fost ales, aceasta alegere fiind adevarata recunoaştere a oamenilor.

          În calitate de lider al etniei rome, nu am avut şi niciodată nu voi avea pretenţia de a mi se bate temenele regale. Mă consider un om simplu, care a ales o anume cale, punându-mă în slujba celor mulţi şi neajutoraţi.

 Tot ceea ce încerc să fac este să îmi port propria cruce: integrarea socială a romilor, în special prin educaţia şcolară. Superioritatea mi-o pot afişa doar prin forţa exemplului pozitiv. Printr-o vorbă bună, printr-o judecată dreaptă, prin derularea unui program, prin iniţierea unui proiect.

Nu sunt de acord cu împăraţii şi regii, indiferent de etnie, atâta vreme cât vieţuim în România. Există instituţii ale statului şi personalităţi politice care ne reprezintă pe toţi cetăţenii români.

Nici măcar onorific eu nu sunt de acord cu accepţiunile de rege sau împărat al unei etnii, in Romania anului 2017, când încercăm să ne impunem ca ţară, în Uniunea Europeană.

Cum să merg eu la Bruxelles sau să apar în faţa primarului Craiovei, spunându-mi eu însumi împăratul Romeo sau regele Tiberiade? Exclus. Ar însemna că nu recunosc autorităţile locale şi pe cele europene.  Presupuşii regi şi împăraţi se folosesc de oameni. Eu mă aflu în slujba oamenilor.

          Sunt lider al etniei rome. Pentru că m-am pus în slujba membrilor aestei etnii. Oamenii au încredere în mine, iar eu nu îmi permit să îi dezamăgesc. Eu sunt Romeo, atât pentru copii, cât şi pentru cei maturi. De multe ori prefer să rămân în umbră, deoarece mai mult mă interesează rezultatele unui anume proiect. Dacă văd copii care merg la şcoală şi romi care se comportă civilizat în societate, în urma unor sfaturi primate de la mine, atunci sunt cu adevarăt mulţumit. Dacă se realizează ceva concret, de către autorităţi, în zonele locuite de romi, atunci pot spune că mă simt împlinit ca lider. Aş putea să spun, totuşi, că înclin să cred in prinţi şi prinţese. Aceştia sunt copiii şi nepoţii mei, cărora vreau să le ofer o viaţă normal. Ii învăţ să îşi ceară drepturile, dar şi să îşi respecte obligaţiile. Iar încoronarea lor este doar în sufletul meu.

Nu sunt de acord cu împăraţii şi regii etniilor. Sub regi şi împăraţi, ţiganii au fost mai mereu robi. În România de azi, însă, etnia romă tinde către normalizarea vieţii. Respectând legea ţării, ne respectăm pe noi înşine şi ne putem impune în societate. Eu sunt şi voi rămâne Romeo. Lider ales şi recunoscut de oameni, dar niciodată încoronat de faţadă, de dragul deliciului presei şi pentru propria mea reclama. Reclama mea de lider o reprezintă rezultatele concrete ale eforturilor depuse.

ROMEO  TIBERIADE