Arhiplin s-a dovedit până la urmă imensul spaţiu al Centrului Multifuncţional Craiova, care a găzduit, aseară, Conferinţa organizaţiei judeţene a PSD, prima de acest fel după preluarea funcţiei de „preşedinte interimar” de către Liviu Dragnea, prezent la dezbatere. Delegaţi din toate localităţile judeţului, parlamentari social-democraţi, preşedintele şi vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Dolj, liderii organizaţiilor social-democrate din judeţele limitrofe, reprezentanţi ai organizaţiilor de femei şi tineret, adică circa 1000 de persoane, au participat la un eveniment democratic, prevăzut de Statut, ce a avut pe ordinea de zi: raport de activitate al Organizaţiei Judeţene de la conferinţa precedentă până în prezent; raportul Comisiei de disciplină şi arbitraj; raportul Comisiei de control financiar; programul de activităţi pentru următorii ani; rezoluţie privind susţinerea guvernării PSD şi a primului ministru Victor Ponta; rezoluţie privind performanţele pentru alegerile locale din anul 2016; alegerea preşedintelui, a Consiliului organizaţiei, a membrilor Comisiei de disciplină şi arbitraj, şi a membrilor Comisiei de control financiar intern. A fost mandatat Biroul Permanent Judeţean al PSD Dolj privind desemnarea delegaţiilor şi a candidaţilor organizaţiei pentru funcţiile de conducere ale organelor centrale ale partidului.
Deschiderea lucrărilor Conferinţei a revenit deputatului Claudiu Manda, preşedintele în exerciţiu al organizaţiei. Un mesaj de salut din partea UNPR a fost adus de Gheorghe Bică, preşedintele organizaţiei judeţene. Atât în materialele prezentate menţionate cât şi în alocuţiunile celor care au luat cuvântul s-au făcut referiri la viaţa organizaţiei PSD Dolj, ţintele şi strategiile avute în vedere, în perspectiva alegerilor locale şi parlamentare de anul viitor. A fost reales ca preşedinte, neavând contracandidat, deputatul Claudiu Manda. La închiderea dezbaterilor, a luat cuvântul Liviu Dragnea, care a mărturisit că a susţinut de-a lungul timpului toate proiectele venite din Dolj. A mai spus, în aplauzele asistenţei, că în curând Craiova va avea „unul dintre cele mai frumoase stadioane din Europa”. El şi-a declarat recunoştinţa pentru potenţialul PSD Dolj, mereu cu rezultate la scrutinurile electorale.