Udrea: Există riscul să avem un candidat la prezidenţiale care să fie declarat incompatibil

0
348

Liderul PMP, Elena Udrea, spune că există riscul ca România să aibă un candidat la prezidenţiale care în toamnă să fie declarat incompatibil, referindu-se la Klaus Iohannis (n.r. – potenţial candidat al Alianţei Creştin Liberale PNL-PDL), după ce a existat un candidat incompatibil la alegerile europarlamentare, respectiv Mircea Diaconu. „Încă un motiv pentru a vedea cât de şubred este acest proiect (n.r. – fuziunea prin contopire) pe care ei (PNL şi PDL- n.r.) se grăbesc să îl facă astăzi (n.r. – sâmbătă). Ne putem trezi că după ce am avut un candidat la alegerile europarlamentare care se pare că va fi declarat incompatibil şi la Parlamentul European, să avem un candidat la prezidenţiale care va fi declarat incompatibil în toamnă”, a spus Elena Udrea sâmbătă, la Mamaia, transmite corespondentul Mediafax. Iohannis are un nou termen de judecată în 16 septembrie în procesul ce vizează o posibilă stare de incompatibilitate, după ce Curtea de Apel Alba Iulia a respins, miercuri, cererea acestuia de suspendare a raportului de evaluare prin care Agenţia Naţională de Integritate (ANI) constata că se află în stare de incompatibilitate, conform Mediafax. În 24 aprilie, ANI anunţa că a constatat că primarul Sibiului se află în stare de incompatibilitate, întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor de la SC Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010, şi la SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale. Iohannis a contestat decizia ANI în 31 mai, la Curtea de Apel Alba Iulia.