Pedeliştii nu vor spital de elită la Craiova

0
286

Consiliul Judeţean Dolj a supus ieri la vot demararea procedurilor de construire a unei unităţi medicale de anvergură la Craiova. Investiţia a fost anunţată în urmă cu trei săptămâni de preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, iar spitalul ar urma să fie construi în parteneriat public-privat. Pentru realizarea acestui obiectiv este nevoie de 10-12 hectare de teren care să aibă acces la toate utilităţile necesare, de care CJ Dolj dispune la această oră. Nici nu au început bine discuţiile despre construirea acestui spital în şedinţa Consiliului Judeţean Dolj că pedeliştii au şi început să aibă tot felul de obiecţii.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, consideră oportună construirea unui spital performant la Craiova, date fiind problemele cu care se confruntă judeţul nostru, cea mai importantă dintre ele fiind legată chiar de asistenţa sanitară. “Din punct de vedere al calităţii vieţii, asistenţa sanitară este una din marile probleme cu care se confruntă judeţul Dolj, amplificată în ultimul timp şi de alte probleme. Mă refer la depozitul de materiale radio-active de la Kozlodui”, explică şeful administraţiei judeţene. Prioteasa a încercat să le prezinte consilierilor judeţeni oportunităţile oferite de Legea parteneriatului public privat şi paşii care trebuie parcurşi de administraţia publică judeţeană în acest sens. “Am considerat că se poate construi un spital la Craiova, întrucât parteneriatul public privat spune foarte clar că autorităţile publice locale trebuie să pună la dispoziţie terenul pe care noi îl avem, şi de asemenea, să vină cu utilităţile, iar în zona Aeroportului Craiova, unde avem atâtea hectare de teren, există toate utilităţile. Din acest punct de vedere, cheltuiala CJ Dolj este aproape minimă, iar oportunitatea şi necesitatea sunt absolut evidente pentru toţi locuitorii judeţului Dolj”, a adăugat Ion Prioteasa.

“Dacă există măcar o singură şansă pentru construirea spitalului, trebuie să ne zbatem”

Legea parteneriatului public privat stabileşte foarte clar paşii care trebuie parcurşi, iar consilierii judeţeni vor trebui să dea alte opt hotărâri până a se ajunge la faza de licitaţie. Deşi consideră că drumul până la demararea investiţiei propriu-zise este lung şi anevoios, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj spune că locuitorii acestui judeţ au nevoie de o astfel de unitate spitalicească şi orice efort depus merită, oricât de mare ar fi. “Noi nu am mai lucrat niciodată pe această lege, ba dimpotrivă, suntem prima entitate din România care abordează parteneriatul public privat. Este foarte greu de construit un astfel de spital, dar dacă există măcar o singură şansă, trebuie ca noi să ne zbatem. Va trebui să intrăm în Consiliul Judeţean de foarte multe ori, vom discuta despre firmele care urmează să construiască acest spital şi de investitori, atunci când vom ajunge la licitaţie. Datorită sumelor foarte mari, investiţia noastră va fi lansată în jurnalul Uniunii Europene şi 26 de ţări vor analiza această ofertă şi poate că se vor prezenta la licitaţie una sau mai multe firme”, le-a mai spus Prioteasa consilierilor judeţeni prezenţi la şedinţă.

Marcel Marcea

Cu Marcel Marcea despre porumbi şi reforma sanitară

Deşi paşii le-au fost explicaţi pe îndelete, unii dintre consilierii judeţeni din partea PDL, în frunte cu “eminenţa cenuşie” Marcel Marcea, a început să vorbească despre porumbii de pe câmp şi despre reforma sistemului de sănătate, care a închis zeci de spitale, doar din dorinţa de a fi împotriva proiectului, aşa cum procedează de câteva şedinţe încoace. “Acum vreo două luni am aprobat să se facă un spital pe undeva în porumb, pe la Pieleşti. Acum vine un investitor care face un spital exact la aeroport intravilan la Craiova. Noi nu ne opunem investiţiilor, dar când votăm ceva să votăm în cunoştinţă de cauză. În urmă cu o lună sau două a apărut un investitor ceh sau polonez, acum apare un investitor. Ajungem uneori la concluzia că poate aceşti presupuşi investitori care vin sunt perdele de fum. Ne cereţi să votăm acest spital, să mai cheltuim nişte bani pentru un studiu de oportunitate”, a debitat Marcel Marcea. Replica i-a fost dată în mod elegant de către preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, care i-a demonstrat că nu prea le are cu legea şi că nici nu prea ştie ce votează în şedinţele de consiliu. “Legea 178 spune foarte clar că sunt nişte etape bine stabilite şi vorbim numai despre identificarea obiectivului de parteneriat public privat. De aici şi până la a discuta cu o firmă mai durează. Studiul de oportunitate şi studiul de fezabilitate – scrie foarte clar în lege – că se realizează de către personalul CJ Dolj şi nu plăteşte nimeni nici un ban. În momentul în care s-a luat în discuţie realizarea unui spital universitar la Craiova, judeţul Dolj nu era în posesia terenurilor de la Aeroport, acest lucru s-a petrecut mult mai târziu şi aici, la o minimă informare, puteaţi să ştiţi şi acest lucru. Îmi asum riscul de a merge mai departe şi de a face aşa cum spune legea, numai dacă sunteţi de acord pentru că singur nu pot”, a conchis Ion Prioteasa. În cele din din urmă, proiectul de hotărâre “privind Realizarea obiectivului Spital de Urgenţă şi Traumatologie în judeţul Dolj în parteneriat public privat”, a trecut fără votul consilierilor judeţeni din partea PDL care s-au abţinut.


Cristinel Iovan, vicepreşedinte CJ Dolj:

“Pot exista foarte multe temeri legate de firma care face această investiţie şi dacă are capacitatea de a construi un spital nou în regiunea Oltenia. Mă aşteptam să salutăm în primul rând faptul că ne dăm cu toţii mâna şi identificăm un obiectiv prioritar pentru judeţul nostru şi, de ce nu, la nivel naţional. Vizavi de firma care realizează acest spital, ea va fi selectată doar după şase alţi paşi premergători anunţului legat de semnarea unui contract. Suntem obligaţi să parcurgem aceste etape determinate şi impuse de către lege. Aş fi vrut ca toţi cei de aici să votăm în unanimitate că suntem de acord cu construirea unui spital în judeţul Dolj şi după aceea să vedem ce firme sunt interesate de anunţul nostru de intenţie. Înţeleg însă, din atitudinea unora dintre dumneavoastră, că o să vă abţineţi, eu sper că discuţiile pe care o să le facem în plenul CJ să nu ducă la transmiterea unui semnal negativ pentru noi toţi”.


Consilierul judeţean, dr. Corneliu Sabetay:

“Faptul că am putea să avem la Craiova un spital de această talie este un lucru foarte important atât pentru medici cât şi pentru locuitorii din zonă. Sănătatea este preţioasă pentru fiecare dintre noi şi cu siguranţă că toţi am trecut prin diverse situaţii. Faptul că la ora actuală Spitalul Clinic de Urgenţă, este catalogat în categoria a doua, spune foarte multe. Nu beneficiază de specialitatea chirurgie cardio-vasculară, nu dispune de linii de gardă în multe specializări precum urologie, chirurgie plastică. În condiţiile acestea spitalul nu este nici măcar la nivelul spitalelor de rang I din ţara noastră. Atunci când e vorba de un asemenea spital e normal ca mai întâi să fim de acord şi apoi să analizăm ce este de făcut mai departe pas cu pas”.

ALINA DRĂGHICI şi MARIN TURCITU